Preşedintele Argentinei, în concediu medical

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Preşedintele Argentinei, în concediu medical

Monden 07 Octombrie 2013 / 00:00 371 accesări

Preşedintele argentinian, Cristina Fernandez de Kirchner, va trebui să se odihnească timp de o lună deoarece a suferit un traumatism cranian după o căzătură, în luna august. Informaţia a fost anunţată de Preşedinţia de la Buenos Aires. Căzătura din 12 august s-a dovedit mult mai serioasă decât se credea şi şefa statului argentinian, în vârstă de 60 de ani, a suferit un hematom cerebral. Aceasta însă a continuat să conducă ţara în luna septembrie şi s-a deplasat la New York, pentru Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, unde a ţinut mai multe discursuri televizate. Medicii i-au prescris repaos fiindcă a apărut un hematom cerebral, în timp ce la analizele efectuate imediat după accident nu s-a observat nimic deosebit, a făcut cunoscut purtătorul său de cuvânt, Alfredo Scoccimarro.

Cristina Fernandez de Kirchner, de orientare peronistă de centru-stânga, conduce Argentina din anul 2007, când i-a succedat soţului său, Nestor de Kirchner, decedat în 2010. După un mandat de patru ani, a fost realeasă fără probleme, din primul tur, în octombrie 2011, pentru un nou mandat, totodată ultimul.

Taguri articol


12