Președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) București, Sorin Petre Dimitriu, s-a prezentat miercuri la DNA într-un dosar de corupție.
Potrivit unor surse judiciare, el ar fi venit în calitate de suspect într-o cauză legată de fonduri europene.
Petre Sorin Dimitriu, președintele Camerei de Comerț București, a ajuns miercuri dimineața la sediul DNA, unde a fost audiat în dosarul în care a fost începută urmărirea penală împotriva sa pentru "folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene", se arată într-un comunicat DNA.
În același dosar mai sunt cercetați și Nicolae Vasile, vicepreședinte al Camerei de Comerț București, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, Laurenția Vasilescu, director economic al Camerei de Comerț București, la data faptei, sub acuzația de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene și Gabriel Mihuț, director general în cadrul Camerei de Comerț, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene.