Președintele CE îndeamnă Cehia să-și reconsidere decizia de a nu mai accepta migranți

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Președintele CE îndeamnă Cehia să-și reconsidere decizia de a nu mai accepta migranți

08 Iunie 2017 / 21:52 508 accesări
Jean-Claude Juncker

Jean-Claude Juncker

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a îndemnat joi Republica Cehă să-și reconsidere decizia de a nu mai accepta migranți în cadrul mecanismului de redistribuire a solicitanților de azil ajunși în Grecia și Italia, relatează Reuters.

Cehia a preluat doar 12 refugiați din cota sa de 2691, în cadrul mecanismului de relocare a 160.000 de migranți de la extremitățile sudice ale Uniunii Europene. Luni, guvernul ceh, care în toamnă se va confrunta cu alegeri într-un context în care cea mai mare parte a electoratului se opune acceptării de migranți, a convenit să suspende complet acest program.

"Am fost foarte neplăcut surprins să citesc în presă că guvernul ceh are în vedere încetarea totală a relocărilor. Sper sincer că, la fel ca în multe cazuri, vor prevala rațiunea, spiritul și valorile europene și că guvernul ceh se va răzgândi, pentru a nu trebui să recurgem la procedurile de infringement, ceea ce vom face în cazul în care nu se schimbă nimic", a spus Juncker într-un discurs rostit la Universitatea Carolină din Praga.

Guvernul ceh și-a motivat decizia prin preocupări legate de securitate și prin faptul că mecanismul cotelor obligatorii de migranți oricum nu funcționează corect.

Polonia, Ungaria și Slovacia au refuzat să primească migranți, în cadrul aceluiași mecanism, ultimele două contestând la Curtea de Justiție a UE cotele impuse.

Taguri articol


12