Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, a fost reţinut, noaptea trecută, după aproximativ şase ore de audieri, fiind acuzat că a luat mită 70.000 de lei, respectiv 50.000 de lei, pentru atribuirea unui contract, intermediarul banilor fiind Florin Colgiu, reţinut şi el, anunţă DNA Potrivit unui comunicat transmis de DNA sâmbătă noapte, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea pentru 24 de ore a preşedintelui Consiului Judeţean (CJ) Buzău, Marian Cristinel Bîgiu, pentru luare de mită în formă continuată (două acte materiale) şi a finului acestuia, Florin Mădălin Colgiu, pentru complicitate la luare de mită în formă continuată (două acte materiale). Conform sursei citate, în perioada decembrie 2013- decembrie 2014 Cristinel Bîgiu i-a solicitat unuia dintre directorii din cadrul instituţiei să facă demersuri pentru declanşarea procedurilor de achiziţie directă (prin modificarea proiectului iniţial în cuantum de 400.000 de lei, legat de întocmirea Strategiei de dezvoltare durabilă a judeţului Buzău pentru perioada 2014-2020 şi împărţirea acestuia în trei componente, astfel încât să fie evitată procedura de licitaţie publică), să identifice firme dispuse să semneze, în mod formal, aceste proiecte şi să întocmească efectiv proiectele. Procurorii DNA spun că, după întocmirea acestor proiecte şi după aprobarea plăţilor de către Cristinel Bîgiu, directorul respectiv din CJ urma să îi dea mită preşedintelui Consiliului Judeţean jumătate din suma plătită din bani publici, respectiv 200.000 de lei. Directorul urma să recupereze banii de la firmele care figurau, în mod fals, ca executanţi ai celor trei proiecte.