Preşedintele CJ Covasna o comite din nou

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Îndemn extremist

Preşedintele CJ Covasna o comite din nou

Eveniment 23 Ianuarie 2013 / 00:00 663 accesări

AMENINŢĂRI Şeful Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, afirmă că reprezentanţii UDMR le vor cere cetăţenilor să arboreze drapelul secuiesc pe case dacă prefectul Codrin Munteanu va încerca să îi împiedice pe primari în justiţie să amplaseze steagul pe faţada primăriilor, spunând că „sunt mai multe locuinţe decât primării”. Tamas Sandor, care este şi liderul judeţean al UDMR, a declarat, ieri, că circulara transmisă de prefectul Codrin Munteanu, care le cere edililor să nu arboreze pe sediile primăriilor steagul secuiesc, „este o intimidare”. „Cu o circulară de prefect nu se poate scoate din inima noastră identitatea de secui”, a spus Tamas.

CIRCULARĂ Prefectul de Covasna, Codrin Munteanu, le-a cerut primarilor să nu dea curs solicitării „nelegale” a preşedintelui Consiliului Judeţean de arborare a drapelului secuiesc. În circulară, prefectul Munteanu subliniază că pe sediile primăriilor pot fi arborate ori expuse doar însemnele sau simbolurile prevăzute de lege, în speţă fiind vorba despre drapelul naţional, stema României şi stema unităţii administrativ-teritoriale. Pe de altă parte, preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, declara, vineri, că le-a cerut primarilor din zona municipiilor Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc, la întâlnirile care au avut loc în ultima perioadă, să arboreze pe faţada primăriilor drapelul secuiesc.



12