Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a cerut eliminarea taxelor de pod de la Feteşti şi Giurgeni pentru tulceni şi constănţeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a cerut eliminarea taxelor de pod de la Feteşti şi Giurgeni pentru tulceni şi constănţeni

Administrație 15 Noiembrie 2022 / 08:52 1097 accesări
Foto: Consiliul Judeţean Constanţa

Foto: Consiliul Judeţean Constanţa

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Mihai Lupu, a cerut, luni, la Tulcea, în timpul şedinţei comune festive a forurilor administrative ale judeţelor Constanţa şi Tulcea, prilejuită de Ziua Dobrogei, eliminarea taxelor de pod de la Feteşti şi Giurgeni pentru locuitorii din cele două judeţe dobrogene.

Şedinţa comună a început cu intonarea imnului naţional de un grup de copii îmbrăcaţi în haine tradiţionale româneşti şi a constat în discursuri susţinute de autorităţi, parlamentari şi episcopul Visarion al Tulcei, care au subliniat importanţa Zilei Dobrogei.

"Solicit autorităţilor naţionale să repare o nedreptate care se face celor din Constanţa şi Tulcea. Locuitorii acestor judeţe sunt singurii din ţară care trebuie să plătească pentru a pleca şi a se întoarce acasă. Am cerut în nenumărate rânduri eliminarea taxei de pod de la Feteşti şi Giurgeni şi sper ca în curând această taxă discriminatorie să fie eliminată", a afirmat, în timpul şedinţei. preşedintele CJ Constanţa, Mihai Lupu.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, a declarat că judeţul, prin parlamentarii săi, va pleda pentru eliminarea taxelor de pod pentru persoanele care locuiesc în Dobrogea.



Ştiri recomandate

12