Preşedintele croat acuză clerul catolic că se amestecă în politică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Preşedintele croat acuză clerul catolic că se amestecă în politică

Externe 18 August 2009 / 00:00 308 accesări

Cu cîteva luni înainte de finalul mandatului său, preşedintele croat, Stipe Mesic, înfruntă Biserica Catolică, foarte influentă în ţară, pe care a iritat-o prin apelul său la respectarea laicităţii statului şi pe care a acuzat-o că se implică în politică. Săptămîna trecută, în timpul concediului său pe insula Hvar din sudul Croaţiei, Mesic a criticat prezenţa simbolurilor religioase, în special catolice, în instituţiile publice. Circa 88% dintre cei 4,4 milioane de croaţi sînt catolici, 4,4% sînt creştin-ortodocşi, 1,3% musulmani şi circa 5% atei, potrivit celui mai recent recensămînt, datînd din 2001. ”Singura emblemă a republicii este drapelul şi nimic altceva nu poate fi afişat în instituţii. Pentru că sîntem un stat laic, cred că ar trebui să implementăm acest lucru”, a declarat Mesic, precizînd că măsura vizează armata, poliţia, administraţia statului şi cea locală.

Potrivit Constituţiei, ”toate comunităţile religioase sînt egale în faţa legii şi sînt separate de stat”. Însă, nu există nicio lege care să interzică afişarea de simboluri religioase în instituţiile publice, iar simbolurile catolice, precum crucifixul sau crucea, le însoţesc adesea pe cele ale republicii. Apelul şefului statului croat a provocat reacţii vehemente din partea credincioşilor şi liderilor politici conservatori. Păstrînd tăcerea iniţial, şefii Bisericii Catolice au profitat de Sfînta Maria pentru a-i răspunde preşedintelui, în faţa numeroşilor credincioşi adunaţi la slujbe. ”Slăvită Maria, eliberează-ne de teama de cruce în spaţiile publice din ţara noastră”, a spus arhiepiscopul regiunii Split, Marim Barisic, în faţa a circa 100.000 de credincioşi care participau la un pelerinaj la Sinj. Şi alţi lideri religioşi, printre care cardinalul Josip Borzanic, arhiepiscop de Zagreb, au denunţat iniţiativa lui Mesic. Acesta din urmă a răspuns avertizînd în legătură cu ambiţia Bisericii de a conduce ţara. ”Dacă atacurile Bisericii vor continua, ar însemna că cineva vrea o talibanizare a Croaţiei. Ar însemna că preoţii vor să conducă statul. Nu am nimic împotrivă, dar să candideze în alegeri”, a declarat el într-un interviu acordat cotidianului ”Jutarnji List”. ”Nu sînt împotriva crucifixului, dar Croaţia este un stat laic şi nicio religie nu poate avea simboluri în instituţiile statului”, a subliniat el.

Analistul Inoslav Besker consideră că iniţiativa lui Mesic este, cu siguranţă, un impuls legal şi probabil legitim pentru o dezbatere politică în legătură cu acest fenomen, dar îi reproşează că ridică această problemă la sfîrşitul celui de al doilea său mandat la preşedinţie. Besker vede în acest gest ”o răzbunare copilărească a unui şef al statului pe care furia faţă de un săptămînal editat de arhiepiscopul Zagrebului l-a determinat să acţioneze astfel”. Fără a fi numit, Mesic a fost calificat recent drept un ”arhitrădător al intereselor naţionale”, în editorialul ziarului respectiv.

Taguri articol


12