Preşedintele CSM propune sancţionarea magistraţilor şi în timpul liber

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Preşedintele CSM propune sancţionarea magistraţilor şi în timpul liber

Social 21 Februarie 2009 / 00:00 549 accesări

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Virgil Andreieş, a propus ca magistraţii să poată fi sancţionaţi şi pentru fapte comise în afara orelor de serviciu în cazul în care comportamentul lor aduce atingere imaginii sistemului juridic. În acest context, Andreieş a amintit că proiectul de lege privind modificarea cadrului legislativ în baza căruia operează Inspecţia Judiciară a CSM a fost finalizat de Comisia Juridică. \"Există o serie de abateri disciplinare comise de judecători şi procurori care nu au putut fi sancţionate din cauza faptului că modificările din 2005 au legat aceste abateri în sensul de a avea legătură cu serviciul. Or, sînt unele abateri disciplinare comise de judecători în afara programului de lucru sau în afara instituţiei, dar care aduc grave prejudicii prestigiului justiţiei. Ei au un statut, trebuie să se comporte într-un anumit fel în societate, astfel încît trebuie să sancţionăm astfel de derapaje, fără a intra în domeniul vieţii private a magistratului”, a declarat Andreieş. Preşedintele CSM a adăugat că alte modificări care apar în proiectul de lege se referă la autonomia inspectorilor judiciari faţă de CSM, la faptul că ei vor avea un statut permanent, nu unul de inspector detaşat. \"Cei care sînt buni rămîn, cei care nu, pleacă”, a adăugat Andreieş. În ceea ce priveşte viitorul Inspecţiei Judiciare, preşedintele CSM a afirmat că activitatea se va axa, pe viitor, pe controale tematice. \"Oricînd avem semnale că ceva în activitatea sistemului judiciar nu merge sau vreun magistrat a comis o abatere sau a încălcat în vreun fel legea, vom face verificări imediate şi vom lua măsuri prompte”, a mai explicat preşedintele CSM. Acesta a amintit că cele opt posturi vacante din cadrul inspecţiei au fost scoase la concurs pe criteriul teritorialităţii, nu numai la Curtea de Apel Bucureşti sau la Parchetul acestei instanţe. Preşedintele CSM s-a referit şi la proiectul de lege privind răspunderea materială a judecătorilor, acesta urmînd a fi finalizat pînă la finele lunii viitoare.



Ştiri recomandate

12