Preşedintele Curţii Constituţionale din R. Moldova a fost demis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Preşedintele Curţii Constituţionale din R. Moldova a fost demis

Externe 29 Septembrie 2011 / 00:00 345 accesări

Preşedintele Curţii Constituţionale de la Chişinău, Dumitru Pulbere, a fost demis, ieri, după ce a declarat că Parlamentul trebuie dizolvat până la 28 septembrie, dacă nu va fi ales şeful statului, legile adoptate ulterior fiind considerate neconstituţionale. Potrivit purtătorului de cuvând al Curţii Constituţionale, Dumitru Ţâra, Valeria Şterbeţ va asigura interimatul funcţiei. Pulbere rămâne judecător dar Parlamentul ar putea decide şi demiterea acestuia din funcţia de judecător al Curţii. Dumitru Pulbere a afirmat că judecătorii Curţii care au luat decizia au fost supuşi la presiuni politice. Declaraţiile lui Pulbere au fost interpretate drept politice, iar experţii şi liderii Alianţei pentru Integrare Europeană de la Chişinău au explicat că nu există bază juridică pentru a dizolva Legislativul. Ei au arătat că dizolvarea Parlamentului are loc doar după ce au fost epuizate tentativele de alegere a şefului statului, ceea ce nu s-a întâmplat, procedura de alegere a preşedintelui R. Moldova nefiind nici măcar iniţiată. Pulbere a recunoscut marţi că a greşit când nu a precizat că declaraţiile sale au fost lansate doar în nume propriu, nu şi al Curţii. Totodată, el a precizat că nu-şi schimbă poziţia şi că nu are de gând să-şi dea demisia.

Dumitru Pulbere nu a fost singurul demis la Chişinău, ieri. Cabinetul de Miniştri a aprobat proiectul de lege privind demiterea şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, Iurie Dominic, chiar dacă premierul Vlad Filat a criticat decizia şi a lăudat activitatea oficialului. Preşedintele interimar al R. Moldova, Marian Lupu, a semnat, săptămâna trecută, un ordin privind iniţierea procedurii de demitere legală a şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale. La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele interimar, Marian Lupu, a semnat un ordin prin care a solicitat demiterea şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, Iurie Dominic, ca urmare a lipsei disciplinei militare, fapt ce a provocat moartea a cinci soldaţi în ultimii ani. Ultimul caz de deces a avut loc în urmă cu o săptămână, în Brigada de infanterie motorizată Dacia, dislocată în oraşul Cahul. Soldatul Vadim Harin a fost împuşcat din imprudenţă de santinela care se afla în serviciul de gardă.



12