Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie din R. Moldova, demis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie din R. Moldova, demis

Externe 05 Martie 2010 / 00:00 394 accesări

Ion Muruianu a fost demis joi, de Parlamentul R. Moldova, din funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie. ”Potrivit legislaţiei, CSM propune doar numirea preşedintelui CSJ, nu şi demiterea”, a spus preşedintele Parlamentului şi şeful statului interimar, Mihai Ghimpu, declarând decizia aprobată. Muruianu a declarat într-un discurs rostit în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor, la 13 februarie, făcând referire la dosarele pierdute de R. Moldova la CEDO, că ”jurnaliştii, fiind prin definiţie dulăi de gardă ai societăţii, se transformă uneori în câini turbaţi, care devin periculoşi pentru întreaga societate prin minciunile pe care le răspândesc”. Declaraţiile preşedintelui CSJ au fost condamnate de unii jurnalişti, oficiali şi formaţiuni politice. În replică la afirmaţia lui Muruianu, 12 jurnalişti s-au adresat preşedintelui Mihai Ghimpu, cerând demiterea acestuia din funcţia de preşedinte al CSJ. Alianţa pentru Integrare Europeană, aflată la guvernare, a cerut de asemenea demiterea lui Muruianu, reproşându-i că în mandatul său s-au înmulţit cazurile pierdute de R. Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Liderul comuniştilor moldoveni, Vladimir Voronin, a declarat joi că ”actuala guvernare din R. Moldova insistă pe demisia preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Ion Muruianu, pentru a da o lecţie tuturor judecătorilor să fie cuminţi, să facă totul la comanda guvernării actuale. Repet, om ca Muruianu, mai rar”. Acelaşi Voronin, a declarat joi că deputaţii ar trebui să fie supuşi unui control medical pentru a se stabili dacă sunt sănătoşi. “Trebuie să fie un control, să se vadă dacă sunt sănătoşi, eu nu sunt medic, dar deputaţii trebuie să treacă acest control”, a declarat Voronin, adăugând că “preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, are trepanaţie”. Voronin a făcut aceste comentarii în faţa presei, în cadrul unei pauze în timpul şedinţei Parlamentului, solicitată de Partidul Liberal Democrat (PLDM).



12