Cotidianul rus ”Vedomosti” l-a dat în judecată pe preşedintele Dumei de Stat, Boris Grîzlov, care a acuzat ziarul că este de partea rebelilor ceceni. Aceasta este pentru prima dată în ultimul deceniu în care un ziar rus urmăreşte în justiţie, pentru defăimare, un oficial de rang atât de înalt. Ziarul vrea ca Grîzlov, care conduce şi facţiunea partidului Rusia Unită din Dumă, să îşi ceară scuze, dar nu a solicitat compensaţii materiale, a spus Vladimir Rumianţev, avocat al ”Vedomosti”. Această decizie intervine la patru săptămâni după ce Grîzlov a sugerat că ”Vedomosti” şi ziarul de mare tiraj ”Moskovski Komsomoleţ” sunt de partea islamiştilor responsabili pentru atentatele din 29 martie, de la metroul din Moscova, care au provocat moartea a 40 de persoane şi rănirea altor 80.
Procesul s-ar putea dovedi important pentru libertatea presei, în condiţiile în care Guvernul a prezentat, sâmbătă, Dumei de Stat, un proiect de lege care i-ar permite FSB să aresteze sau să amendeze ”persoane şi organizaţii care nu respectă cererile legitime ale ofiţerilor”. ”Vedomosti” a scris marţi, într-un editorial, că aceste reguli ar putea fi folosite pentru a aresta jurnalişti care refuză să scoată de pe site-uri sau să retracteze articole despre care FSB consideră că ameninţă sau subminează securitatea naţională. Într-o notă care însoţeşte proiectul de lege, Guvernul a scris că ”măsurile sunt necesare pentru a lupta împotriva terorismului şi extremismului, precizând că o parte din media propagă individualismul, violenţa şi neîncrederea în capacitatea statului de a-şi apăra cetăţenii”. În 2 aprilie, Grîzlov a declarat în cursul unei întâlniri cu preşedintele Dmitri Medvedev că două articole publicate în 30 martie, la o zi după atentate, arată că ziarele sunt de partea teroriştilor. El s-a referit la analiza publicată de ”Vedomosti”, ”Răzbunare pentru Caucaz” şi un articol din ”Moskovski Komsomoleţ”. În ambele se afirma că atacurile fac parte dintr-o strategie anunţată de rebeli de a aduce războiul din Caucazul de Nord pe străzile Rusiei. Într-o înregistrare video dată publicităţii în 31 martie, liderul gherilei cecene, Doku Umarov, şi-a asumat responsabilitatea pentru atentate şi a declarat că a vizat civili ruşi, ca răzbunare pentru crimele comise de forţele federale de securitate în Inguşetia şi Cecenia.
În 6 aprilie, ”Vedomosti” i-a trimis o scrisoare lui Grîzlov, cerându-i să îşi explice declaraţiile şi să prezinte fapte care să arate o legătură între reporterii ziarului şi activitatea teroristă. În loc de răspunsul lui Grîzlov, ziarul a primit o ofertă de a asculta o explicaţie oficială din partea adjunctului său, Iuri Şuvalov. ”Vedomosti” nu a fost mulţumit de răspuns şi a decis să sesizeze instanţa.