Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), va avea joi o ultima consfătuire cu ceilalţi reprezentanţi ai federaţiilor din Europa de Est, urmînd ca vineri să aibă loc alegerile pentru Comitetul Executiv al UEFA, acolo unde candidează alături de alţi 12 oficiali pentru cele 7 locuri disponibile. În urmă cu o lună şi jumătate, după prima întîlnire a oficialilor federaţiilor est-europene, Sandu a admis că are mari şanse să ocupe unul dintre cele şapte locuri, cu o singură condiţie: “Să nu trădeze prea mulţi ceea ce am pus la punct”. Mircea Sandu urmează să plece mîine dimineaţa, la Dusseldorf, acolo unde joi va avea loc al 31-lea Congres al UEFA, iar vineri urmează să se desfăşoare alegerile pentru Comitetul Executiv şi cele pentru preşedinţia UEFA. “Deja avem reprezentanţi în structurile Uniunii Europene. De ce nu am fi şi la fotbal aşa de bine reprezentaţi? Cred că o eventuală numire a mea în Comitetul Executiv al UEFA ar aduce un plus de imagine fotbalului nostru. Adică vom fi percepuţi altfel de cei de acolo şi vom avea anumite beneficii. Nu ne aşteptăm acum să trimită arbitri care să ne împingă de la spate, dar echipele noastre vor fi privite altfel. De asemenea, fiind acolo vom avea acces mult mai uşor la informaţii", a spus Mircea Sandu.