Președintele Germaniei, primit la Cotroceni de Klaus Iohannis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Președintele Germaniei, primit la Cotroceni de Klaus Iohannis

Politică 20 Iunie 2016 / 13:45 536 accesări

Preşedintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, i-au primit, luni, pe șeful statului german, Joachim Gauck, şi partenera sa, Daniela Schadt, aflați într-o vizită de stat în România, oficialul german având programată o întâlnire cu premierul Dacian Cioloș, dar și o vizită la Sibiu.

Din delegația română au făcut parte, printre alții, ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, șeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, și consilieri prezidențiali.

Platoul oficial de primiri a fost aranjat altfel cu această ocazie, respectiv aranjamentul delegațiilor oficiale, a gărzii de onoare și postamentul destinat jurnaliștilor a fost ''în oglindă'' față de primirile anterioare. Celor două cupluri prezidenţiale le-a fost instalat un podium acoperit.

După întâlnirea de la Palatul Cotroceni, care va fi urmată de o declaraţie de presă comună, Joachim Gauck se va întâlni la Palatul Victoria cu premierul Dacian Cioloş, potrivit unui comunicat de presă emis de Guvern.



12