Președintele Iohannis dă comenzi Guvernului Dăncilă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Președintele Iohannis dă comenzi Guvernului Dăncilă

Politică 28 August 2018 / 15:30 615 accesări

Cu toate că a cerut, în repetate rânduri, ca premierul Viorica Dăncilă să demisioneze, punându-și la îndoială statutul de mediator al Puterilor statului, președintele Klaus Iohannis a ajuns să dea directive ferme Guvernului, doar pentru a arăta bine în fața partenerilor externi. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în faţa şefilor misiunilor diplomatice, reuniți la București, că Guvernul are obligaţia să se asigure că din exercitarea preşedinţiei Consiliului UE, România va avea de câştigat în raport cu partenerii externi. „Trebuie să dăm dovadă de o temeinică cunoaştere a dosarelor şi procedurilor. Trebuie să demonstrăm că angajamentul pro-europran e mai presus de toate îndoielile. Îmi doresc ca România să poată asigura o preşedinţie a Consiliului UE eficientă. Guvernul are obligaţia să se asigure că din exercitarea preşedinţiei, România va câştiga în raport cu partenerii externi”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului a mai preciat că mandatul nostru la conducerea Consiliului UE nu este unul simplu. „Fie că ne referim la viitorul cadru financiar sau la negocieri de retragere a Marii Britanii din Uniune. Toate acestea impun o pregătire solidă a mandatului nostru. Perioada rămasă până la sfârşitul acestui an este crucială pentru a construi un mandat consistent, realist, credibil al viitoarei Preşedinţii”, a mai spus Iohannis.



12