Președintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a celor doi militari români în urma unui incident care a avut loc în apropiere de localitatea Kandahar.
''Am primit cu durere vestea încetării din viață a celor doi militari români căzuți la datorie astăzi, în Afganistan. Militarii noștri și-au servit țara cu devotament și curaj și vor rămâne veșnic în amintirea mea și a poporului român. În aceste momente de tristețe, transmit sincere condoleanțe familiilor îndoliate. Militarului rănit în aceeași misiune îi urez însănătoșire grabnică și să se întoarcă cu bine acasă'', este mesajul şeful statului, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai, ora 10.45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani, transmite Ministerul Apărării Naționale.
Potrivit sursei citate, cei doi militari români și-au pierdut viața pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani, sâmbătă la ora 10.45. Un al treilea militar român a fost rănit în incident, transmite Ministerul Apărării Naționale.
"În urma incidentului, celor trei militari de la forţele pentru operaţii speciale care au fost răniți li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat. Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian şi sergentul Vizireanu Adrian nu au supravieţuit, iar starea militarului rănit este stabilă și urmează să fie transferat la un spital din Germania", se arată într-un comunicat de presă.
Familiile victimelor au fost anunțate, iar incidentul este anchetat de o comisie militară.
''Am aflat cu profundă tristeţe despre moartea militarilor care au căzut la datorie astăzi, în timpul executării unei misiuni în Afganistan. Atât personal, cât şi în numele tuturor militarilor români, transmit condoleanţe familiilor, prietenilor şi camarazilor lor de arme. Dumnezeu să-i odihnească pe acești bravi ostași și buni români!'', a transmis ministrul Apărării, Mihnea Motoc.