Președintele Iohannis participă la bilanțul anual al DIICOT

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Președintele Iohannis participă la bilanțul anual al DIICOT

Justiție 16 Februarie 2017 / 07:06 1462 accesări

Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi, la bilanţul anual al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).. La şedinţă sunt aşteptaţi să mai participe, în afară de procurorul-şef al DIICOT, procurorul general şi procurorul-şef al DNA, transmite news.ro.

Şedinţa de bilanţ a DIICOT este programată să înceapă la ora 11.00, cu participarea preşedintelui Klaus Iohannis.

Raportul de activitate pe 2016 va fi prezentat de procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, la şedinţă urmând să ia parte şi procurorul general Augustin Lazăr, dar şi procurorul-şef al DNA, Laura Kovesi.

Întrebat, miercuri, la Parlament despre o eventuală comasare a instituţiei pe care o conduce cu DNA, Daniel Horodniceanu a răspuns că nu crede că ar fi o idee bună.

"Nici nu cred că a fost o idee foarte serioasă la acel moment şi, din ce îmi aduc aminte, ministrul Prună se referea la un viitor foarte îndepărtat. (...) Haideţi să vedem întâi proiectul de lege şi discutăm după. În acest moment, dacă mă întrebaţi fără să văd, deşi nu este juridiceşte foarte corect, v-aş spune că nu ar fi o mişcare foarte bună", a spus Horodniceanu, după o discuţie în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor în care s-a luat în dezbatere OUG emisă de Guvernul Cioloş privind activitatea DIICOT.

Procurorul şef al instituţiei a afirmat că o astfel de comasare ar schimba modul în care funcţionează Direcţia, având în vedere că DIICOT şi DNA sunt structuri cu competenţe diferite şi moduri de organizare diferite.

"Nu cred la acest moment că ar fi o idee foarte bună. (...) Să nu vorbim despre lucruri care ar putea să fie, ci despre lucruri care sunt", a adăugat el.

La începutul anului 2017, au apărut discuţii în spaţiul public privind comasarea DNA şi DIICOT, dar această intenţie a fost negată de Ministerul de Justiţie condus de Florin Iordache, de premierul Sorin Grindeanu, precum şi de liderii coaliţiei de guvernare.



12