Președintele Iohannis participă la reuniunea Consiliului European

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Președintele Iohannis participă la reuniunea Consiliului European

Externe 29 Aprilie 2017 / 13:38 893 accesări

Președintele Klaus Iohannis participă sâmbătă la reuniunea specială a Consiliului European de la Bruxelles. "Președintele României, domnul Klaus Iohannis, se va afla la Bruxelles, unde va participa la reuniunea specială a Consiliului European în format UE 27. Această reuniune este prilejuită de faptul că Marea Britanie a notificat în legătură cu dorința de a părăsi Uniunea Europeană, conform articolului 50 al Tratatului UE", a anunțat purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Dobrovolschi. Ea a spus că la această reuniune se va încerca găsirea unui mandat general de negociere în privința Brexit. A mai a anunțat, de asemenea, că șeful statului român va susține o abordare graduală a negocierilor, respectiv ajungerea la un acord privind retragerea Marii Britanii din UE într-o primă fază, urmată de negocieri privind viitorul relațiilor dintre UE și Regatul Unit. "Pentru România, obiectivul principal în negocieri este protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor români din Marea Britanie după Brexit", a subliniat Dobrovolschi. În ceea ce privește angajamentele financiare, președintele Iohannis va susține că acordul de retragere va trebui să asigure că UE și Marea Britanie își vor respecta obligațiile asumate înainte de data retragerii, cu impact minim asupra bugetului UE și fără afectarea angajamentelor agreate în actualul cadru financiar multianual 2014 — 2020, în special cele referitoare la fondurile de coeziune și cele pentru agricultură.

În plus, el va pleda pentru menținerea unei cooperări cât mai strânse între UE și Marea Britanie după Brexit.



12