Preşedintele Shimon Peres şi-a lansat, marţi, propriul canal pe YouTube, în cadrul eforturilor de a comunica cu persoane din ţări cu care Israelul nu are legături diplomatice. Liderul israelian a anunţat lansarea canalului de YouTube în cadrul unei conferinţe de presă la care a fost prezent şi Chad Hurley, fondator al YouTube care efectuează o vizită în Israel. În plus, prin intermediul aceluiaşi canal, vor fi organizate conferinţe de presă virtuale, unde internauţii vor fi invitaţi să îi adreseze întrebări preşedintelui. Shimon Peres invită la dialog prin intermediul noului canal, precizând că acesta ar putea folosi şi la identificarea de soluţii pentru mai multe probleme importante. „Vă rog să veniţi alături de mine în încercarea de a găsi soluţii la trei probleme: cum să procedăm pentru ca procesul de pace din Orientul Mijlociu şi din lume să avanseze, cât de departe poate merge reconcilierea între diverse religii şi cum să se facă mai bine uz de noile tehnologii pentru binele umanităţii”, este mesajul publicat de Shimon Peres pe prima pagină a canalului său.