În urma demisiei de joi seară a premierului Romano Prodi, ieri, preşedintele italian, Giorgio Napolitano, a demarat discuţii referitoare la criza guvernamentală, cu liderii politici, acestea urmînd să se încheie marţi. Conform Constituţiei, şeful statului va trebui să ia decizia dacă este cazul sau nu să convoace alegeri anticipate. Aleşii dreptei conservatoare, grupaţi în Alianţa Naţională condusă de Gianfranco Fini, au primit cu entuziasm rezultatul. Criza s-a declanşat ca urmare a ieşirii din coaliţie a partidului ministrului Justiţiei, Clemente Mastella. Acesta s-a retras din funcţie deoarece soţia sa este anchetată pentru un caz de corupţie. Prin plecarea celor doi senatori ai micului partid Udeur al lui Mastella, coaliţia de centru-stînga condusă de Prodi a pierdut fragila majoritate pe care o deţinea în Camera Superioară a Parlamentului. Autorităţile italiene ar putea opta pentru organizarea de alegeri anticipate, după căderea guvernului condus de Romano Prodi. O altă variantă ar fi numirea ca premier a preşedintelui Senatului, Franco Marini, după cum cer formaţiunile italiene de stînga, care s-au pronunţat împotriva anticipatelor. Varianta alegerilor anticipate este agreată de fostul premier Silvio Berlusconi, care consideră că ar putea reveni la putere.

Premierul demisionar Romano Prodi a cerut, vineri, o reformă a legii electorale. “Cum puteam organiza alegeri cu această lege? Nu am face decît să reproducem toate tragediile italiene şi fragmentarea politică de azi”, a afirmat el înaintea unei reuniuni de la Roma a conducerii Partidului Democrat (PD), format din fuziunea principalelor două mişcări de centru-stînga şi condus de primarul Romei, Walter Veltroni. Actuala lege electorală, votată doar de majoritatea lui Silvio Berlusconi, în decembrie 2005, cu cîteva luni înainte de alegerile legislative din aprilie 2006, a fost concepută pentru a crea dificultăţi legislaturii următoare. Legea a fost calificată drept o “porcărie” chiar de autorul ei, Roberto Calderoli. Legea presupune o reprezentare proporţională, cu o primă de majoritate pentru coaliţia cu cele mai multe voturi. Legea l-a obligat pe Prodi să formeze o majoritate de 13 partide, ale căror diviziuni constante au sfîrşit prin a determina căderea guvernului său, după 20 de luni de guvernare.

În cele 20 de luni de guvernare, Romano Prodi s-a confruntat cu numeroase dificultăţi pentru a face ca fragila coaliţie de centru-stînga pe care o conducea să reziste. Cu toate acestea, coaliţia lui Prodi a obţinut şi succese notabile. Romano Prodi, în vîrstă de 68 de ani, este o personalitate cu o vastă experieţă politică atît pe plan naţional, cît şi extern. Doctor în economie, Il Professore, cum i se spune, a mai fost prim-ministru în anii 1996-1998, iar între 1999 şi 2004 a fost preşedintele Comsiei Europene. În mai 2006, coaliţia lui Romano Prodi obţine 62 de procente la alegerile legislative, iar în luna iunie a aceluiaşi an iese victorioasă din referendumul privind Consituţia. Modificările la actul fundamental propuse de formaţiunile favorabile lui Berlusconi sînt respinse de 62% dintre alegători. Un moment greu apare însă în februarie 2007, cînd politica guvernului de menţinere a forţelor italiene în Afganistan este contestată. Aflat în minoritate în Senat, Romano Prodi îşi prezintă demisia, dar preşedintele Giorgio Napoletano o respinge. Premierul cere atunci un vot de încredere şi întruneşte 162 de voturi contra 157. După acest vot, guvernul pare întărit, dar are de înfruntat mai multe atacuri din partea opoziţei. Una dintre teme este sprijinul acordat uniunilor civile dintre homosexuali, care irită atît formaţiunile de dreapta, cît şi Biserica Catolică. Dar nici în interiorul coaliţiei lucrurile nu au stat prea bine: Prodi a fost ţinut tot timpul în şah de mai multe formaţiuni de orientări diverse, care au ameninţat tot timpul că părăsesc alianţa.