De cînd a început campania pentru alegerile locale, Traian Băsescu iese la rampă din ce în ce mai des. O face cu o dezinvoltură uimitoare şi cu ironii grosolane, care plac publicului, chiar şi celor care nu îl simpatizează. Asta se numeşte, conform dictonului latin, „pîine şi circ”.

Deocamdată, preşedintele joacă la limita ofsaidului, însă îşi alege foarte bine atacurile. Pînă în clipa de faţă s-a limitat doar la bătălia pentru Bucureşti, dar cred că, în curînd, va arunca lasouri vocale şi spre provincie, în sprijinul candidaţilor PD-L. Totuşi, Victor Ponta, invitat recent la un talk-show, a opinat că nu-l vede pe Traian Băsescu riscîndu-şi popularitatea pentru finul Falcă, de la Arad, sau pentru alţi cîţiva baroni ai partidului prezidenţial… E drept că PSD este creditat cu mai mulţi baroni locali decît PD-L, însă unii dintre aceştia stau bine pe picioarele electorale în circumscripţiile lor uninominale. Din acest motiv, acolo unde miroase că oamenii lui nu au şanse, preşedintele nu se bagă, fiindcă e şmecher. Ar fi de-a dreptul caraghios, de pildă, să-l auzi pe Băsescu că sare în sprijinul lui Dorel Onaca, deoarece contracandidatul lui Radu Mazăre nu are nici cea mai mică şansă! În schimb, acolo unde zarurile încă nu au fost aruncate, preşedintele jucător îşi face jocul de glezne cu dibăcie. Sincer să fiu, mie îmi place umorul necioplit al lui Băsescu, prin care încearcă să-i ridiculizeze pe adversarii oamenilor săi, numai că mă întreb cît de legală este chestia asta, din punct de vedere constituţional. Nu-i vorbă, că şi Iliescu, pe vremea cînd a fost preşedinte, a călcat în picioare Constituţia României la fiecare campanie electorală! Pînă la urmă, trebuie să recunoaştem că amestecul acesta de whiskey, mahorcă, bădărănii marinăreşti şi hăhăituri reprezintă „elixirul” prin care preşedintele i-a sedus pe foarte mulţi români. Nici un alt politician, în locul său, n-ar putea, de exemplu, să rostească, aproape silabisind, numele ziaristului „Ciutacu”, de parcă ar citi denumirea latinească a unei specii de maimuţe. Sau îi vedeţi în stare pe Năstase, Mitrea, Văcăroiu sau Geoană caracterizându-l pe Aurelian Pavelescu, candidatul PNŢ-CD la Primăria Capitalei: „ăla mic, cu capul mare, care vorbeşte tare”!? Îi credeţi capabili pe toţi aceşti politicieni de asemenea ironii? Aceste mitocănii sînt secretul personalităţii lui Traian Băsescu…

Să ştiţi că acest editorial nu este nici un pamflet împotriva preşedintelui, nici un text de campanie în favoarea lui Radu Mazăre, ci exprimă doar opiniile mele sincere. Dar - dacă mă simt un om liber într-o ţară liberă - voi încerca şi eu o palidă replică la umorul băsescian. În cazul în care aş fi în pielea preşedintelui şi mi s-ar cere o lozincă electorală pentru „omul meu” Dorel Onaca, aş propune un fragment din regretatul sonetist Tudor George, supranumit „Ahoe”: „Dacă toată musca ar da miere/ atunci calul meu cel sur/ ar avea un stup în cur!” Să fiţi iubiţi şi să mă înjuraţi cu talent pe forumul ediţiei on-line a Telegrafului…

P.S. - Dacă tot am pomenit de ediţia electronică a ziarului, vă semnalez serialul „Mari trădători ai poporului român”, scris de un cititor care semnează „Unu”, pe care îl primesc, sub formă de mesaj, zilnic, în ediţia on-line a acestei rubrici. Textul este plin de informaţii excelente, unele dintre ele chiar inedite, cel puţin pentru mine. Felicitări cititorului necunoscut!