Preşedintele Lituaniei s-a întâlnit cu Iulia Timoşenko

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Preşedintele Lituaniei s-a întâlnit cu Iulia Timoşenko

Externe 12 Mai 2012 / 00:00 339 accesări

Preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, s-a întâlnit, ieri, cu opozanta ucraineană Iulia Timoşenko, care a fost transferată din celula sa la un spital, pe fondul criticilor internaţionale cu privire la Ucraina, ameninţată cu un boicot al Campionatului European de Fotbal Euro 2012. Convoiul preşedintelui lituanian, format din zece maşini, a sosit în cursul după-amiezii, la spitalul de stat din Harkov, unde este internată, de miercuri, Iulia Timoşenko, diagnosticată cu hernie de disc. La venirea şefei statului lituanian, câteva sute de susţinători ai Iuliei Timoşenko reuniţi în faţa spitalului au arborat portrete ale fostului premier şi pancarte pe care scria, în ucraineană şi engleză, ”Libertate pentru Iulia Timoşenko!” şi ”Libertate pentru deţinuţii politici!”. Dalia Grybauskaite s-a întâlnit, vineri seară, la Kiev şi cu omologul său ucrainean, Viktor Ianukovici, izolat de Occident din cauza proceselor împotriva fostei şefe a guvernului, actuală opozantă, pe care aceasta le califică drept represiuni politice.

Mai mulţi preşedinţi europeni au boicotat un summit prevăzut să aibă loc, săptămâna aceasta, în Ucraina, în semn de protest împotriva cazului Timoşenko. În cele din urmă, oficialii de la Kiev au anulat reuniunea. După anularea Summit-ului de la Ialta, preşedintele Lituaniei a fost de acord să facă deplasarea în Ucraina, după ce omologul său Viktor Ianukovici i-a promis că o va putea întâlni pe Iulia Timoşenko.



12