Preşedintele american a început fără ezitare să revizuiască politicile predecesorului său republican, dar primele sale decizii, printre care şi cea de a închide centrul de la Guantanamo, generează întrebări fără răspuns, ca urmare a sarcinii enorme pe care şi-o asumă. Barack Obama i-a pregătit el însuşi pe americani marţi, rostind cu prilejul învestiturii sale, un discurs impregnat de realitatea sumbră a momentului. Concluzia SUA sînt implicate în două războaie, în Irak şi Afghanistan, fiind afectate totodată de recesiune şi de o profundă criză de încredere. În aceeaşi zi a fost anunţată suspendarea procedurilor în faţa tribunalelor de la Guantanamo pentru judecarea suspecţilor de terorism, preludiu al altor decizii şi mai îndrăzneţe. Acesta se opune practicilor antiteroriste instaurate în timpul administraţiei Bush: Guantanamo va fi închis un an mai tîrziu, americanii se vor conforma Convenţiilor de la Geneva şi manualului care interzice aplicarea relelor tratamente deţinuţilor, CIA îşi va închide închisorile secrete din străinătate.Noul preşedinte şi-a onorat o altă promisiune din timpul campaniei, abrogînd interdicţia privind finanţarea de către statul american a organizaţiilor străine care practică sau favorizează avorturile în străinătate. Între timp, i-a reunit pe oficialii militari pentru a avansa planificarea retragerii militarilor trimişi de predecesorul său în Irak într-un război care a divizat puternic societatea americană. Preşedintele Obama a dat dovadă de voinţa de a se implica în problemele din Orientul Mijlociu şi a stabilit şi noi reguli de etică pentru colaboratorii săi.
Prioritatea absolută a americanilor rămîne însă economia. În fiecare zi se anunţă noi concedieri. Noul preşedinte şi-a confirmat intenţia de a acţiona rapid pe plan economic, deşi încă nu are un secretar al Trezoreriei, în timp ce criza pare să se agraveze şi mai multe bănci sînt pe punctul de a se prăbuşi. Confirmarea lui Timothy Geithner, ales pentru a-l înlocui pe Henry Paulson, a fost încetinită de dezvăluirile privind veniturile sale nedeclarate fiscului în urmă cu cîţiva ani, situaţie pe care a rezolvat-o însă între timp. Obama, care a cerut consilierilor săi economici să îi transmită un raport zilnic al situaţiei, s-a întîlnit vineri cu liderii republicani şi democraţi din cadrul Congresului pentru a le cere adoptarea rapidă a unui plan de relansare economică în valoare de 825 de miliarde de dolari. Acesta prevede alocarea a 550 de miliarde de dolari pentru investiţii şi 275 de miliarde de dolari pentru reducerea impozitelor. Preşedintele doreşte promulgarea acestui plan înainte de jumătatea lunii februarie. Republicanii au prezentat un contraproiect, apreciind că factura este prea mare, în condiţiile în care Biroul pentru Buget al Congresului estimează un deficit bugetar imens. Biroul a apreciat anterior că numai jumătate din cheltuielile prevăzute vor fi angajate efectiv în 2009 şi 2010, în special în al doilea an.