Traian Băsescu a primit ieri de la magistraţii Curţii de Apel o lecţie despre ceea ce înseamnă să fii şeful statului. Curtea de Apel Bucureşti i-a explicat lui Băsescu că preşedintele României e persoană publică şi în viaţa privată şi “trebuie să manifeste responsabilitate şi moderaţie în exprimare\" indiferent de locul în care se află. De aceea, magistraţii Curţii au decis că expresia \"ţigancă împuţită\", folosită de Băsescu la adresa unei jurnaliste, este rezultatul unui comportament nejustificat de împrejurări obiective. Instanţa îi atrage atenţia şefului statului că publicul are dreptul să fie informat inclusiv despre viaţa privată a preşedintelui României. Curtea de Apel îşi motivează astfel sentinţa prin care judecătorii au decis că expresia \"ţigancă împuţită\" folosită de Băsescu la adresa unei jurnaliste reprezintă discriminare şi confirmă astfel legalitatea avertismentului dat şefului statului de către Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Judecătorul arată în motivarea deciziei că deşi preşedintele statului ar fi putut să folosească expresia \"ţigancă împuţită\" fără intenţie, acest lucru nu determină inexistenţa faptei. Magistratul arată, totodată, că prezentarea publică a înregistrării de pe telefonul mobil în care preşedintele Băsescu foloseşte expresia \"ţigancă împuţită\" s-a făcut în mod legal. Reamintim că, în 8 noiembrie, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată contestaţia lui Băsescu faţă de decizia CNCD de a-l sancţiona cu avertisment în cazul jignirii reporterului Andreea Pană. Avocatul lui Băsescu s-a străduit să demonstreze că afirmaţia şefului statului nu poate fi catalogată drept discriminatorie şi că acesta ar fi fost afectat de presiunea media, însă argumentele nu i-au convins pe magistraţi. Şi pentru că îi este greu să-şi recunoască greşeala, preşedintele a atacat atunci magistraţii Curţii de Apel, arătînd că instanţa a utlizat dublu standard, ca şi CNCD.