Preşedintele rebelilor libieni a sosit în capitala Libiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Preşedintele rebelilor libieni a sosit în capitala Libiei

Externe 12 Septembrie 2011 / 00:00 461 accesări

Mustafa Abdul Jalil, preşedintele Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), cu sediul la Benghazi, situat în estul Libiei, a sosit sâmbătă la Tripoli, oraş pe care îl vizitează pentru prima dată de la declanşarea rebeliunii împotriva colonelului Gaddafi. La sosirea sa la baza militară Metiga, din estul capitalei, Abdul Jalil a fost întâmpinat de sute de persoane care încercau să se apropie de el, astfel încât a fost necesară instituirea unui cordon de securitate pentru a-l proteja. „Este un simbol imens, deoarece asta înseamnă că epoca Gaddafi a luat sfârşit”, a declarat ministrul de Interne al noii puteri politice, Ahmed Darrad. Vizita are o importanţă deosebită, chiar dacă CNT, cu sediul la Benghazi, leagănul insurecţiei, nu intenţionează să se mute în viitorul apropiat la Tripoli, localitate cucerită de insurgenţi pe 23 august. „Vizita este foarte importantă şi consider că are loc la momentul potrivit”, a apreciat şi consulul italian Guido De Sanctis.

Avionul în care se afla Abdul Jalil a aterizat din direcţia Misrata, la 200 kilometri la est de Tripoli, unde a făcut o escală după ce părăsise Benghazi în cursul dimineţii. La plecarea din Benghazi, acestaa precizat că deplasarea sa la Tripoli este provizorie, iar transferul definitiv al CNT va avea loc după eliberarea întregii ţări.

Sporesc însă speculaţiile despre locul unde fostul lider libian ar putea găsi refugiu. Premierul din Guineea-Bissau, Carlos Gomes Junior, a anunţat că ţara sa l-ar primi cu braţele deschise pe Muammar Gaddafi, dacă acesta ar dori să vină. Guineea-Bissau nu a ratificat Statutul de la Roma ce stabileşte Curtea Penală Internaţională, care a emis un mandat de arestare pentru Gaddafi. Ţara, cunoscută pentru instabilitatea politică şi militară, a avut legături strânse cu regimul Gaddafi, care a investit în hoteluri şi agricultură. Colonelul Gaddafi a vizitat ţara în 2009.

Taguri articol


12