Preşedintele sîrb a cerut ONU să nu recunoască independenţa Kosovo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Preşedintele sîrb a cerut ONU să nu recunoască independenţa Kosovo

Externe 18 Ianuarie 2008 / 00:00 475 accesări

Disputa legată de viitorul provinciei Kosovo a ajuns, miercuri, în faţa Consiliului de Securitate ONU. Preşedintele sîrb, Boris Tadici şi premierul kosovar, Hashim Thaci, şi-au susţinut cauzele, separat, în faţa ambasadorilor forului mondial. Dialogul a rămas însă unul al surzilor. Niciuna din părţi nu pare dispusă la vreun compromis. Tadici s-a declarat ferm în defavoarea unei declaraţii unilaterale de independenţă, afirmînd că un astfel de pas ar aduce haosul în Serbia, dar şi în Balcani. “Recunoaşterea unilaterală a independenţei Kosovo va produce, fără îndoială, un precendent. Nimeni nu are dreptul să destabilizeze Serbia şi Balcanii cu decizii unilaterale ce ar avea consecinţe şi asupra altor regiuni măcinate de probleme asemănătoare”, a spus acesta.

În ultimii doi ani, negociatori din SUA, UE şi Rusia au încercat fără succes să medieze un acord între autorităţile sîrbe şi albanezii din Kosovo. Prezent şi el la sediul ONU, premierul provinciei separatiste, Hashim Thaci, le-a spus diplomaţilor forului mondial că locuitorii din Kosovo sînt gata în orice moment să-şi afirme independenţa faţă de Belgrad. “Kosovo este pregătit, este unit. Muncim din greu şi foarte curînd vom lua o decizie care, sperăm noi, va fi recunoscută de comunitatea internaţională”, a spus el. Thaci a mai declarat reporterilor că el şi preşedintele sîrb şi-ar fi strîns mîna ca liderii a două ţări independente şi a ţinut să reafirme că un Kosovo independent ar fi capabil să dezvolte relaţii bune cu Serbia.

Singura reacţie categorică după pledoariile celor doi lideri din Balcani a venit din partea ambasadorului rus. Acesta a afirmat răspicat că un Kosovo independent nu va fi niciodată membru ONU. Rusia şi-a sprijinit aliatul, Serbia. Opinia preşedintelui Boris Tadici a fost împărtăşită de ambasadorul Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin. În calitate de membru cu drept de veto al Consiliului de Securitate ONU, care va trebui să aprobe apartenenţa Kosovo la această organizaţie, Rusia va putea să blocheze orice cerere a provinciei Kosovo de a adera la ONU. Dar Ciurkin nu a specificat clar că Rusia este pregătită să blocheze aderarea Kosovo la ONU. Ciurkin, ca şi Tadici au cerut Consiliului de Securitate să continue eforturile de a găsi o soluţie pentru problema Kosovo, acceptabilă atît pentru Belgrad cît şi pentru Priştina, dar oficialii sînt de părere că timpul pentru asemenea discuţii a expirat.

Ambasadorul Statelor Unite la ONU, Zalmay Khalilzad, a declarat la încheierea reuniunii de miercuri că forul decizional al ONU se află în continuare în impas în problema Kosovo. El a salutat angajamentul asumat de Hashim Thaci de a reprezenta toate comunităţile din Kosovo şi a avertizat Serbia în privinţa eventualelor presiuni economice exercitate asupra provinciei Kosovo. Oficialul american a făcut apel la Belgrad să nu permită ca problema Kosovo să afecteze negativ relaţiile pe termen lung dintre Serbia, Europa şi SUA şi a apreciat că soluţia pentru Balcani este integrarea în instituţiile europene extinse, mai ales în UE.



12