Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, a anunţat luni, pentru prima dată, că există probe care indică o responsabilitate a preşedintelui Bashar al-Assad în crime împotriva umanităţii comise în Siria, ţară în care conflictul s-a soldat cu aproape 126.000 de morţi. În paralel, rebeli sirieni, inclusiv jihadişti din cadrul Frontului al-Nosra, s-au repliat în oraşul creştin Maaloula, la nord de Damasc, utilizând o tactică insolită, şi anume lansând pneuri umplute cu explozivi împotriva adversarilor. Pillay a anunţat, la Geneva, că ”membrii comisiei de anchetă privind situaţia din Siria din cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului au produs cantităţi enorme de probe cu privire la crime de război şi crime împotriva umanităţii”, adăugând că ”probele indică o responsabilitate la cel mai înalt nivel al Guvernului, inclusiv a şefului statului sirian, Bashar al-Assad”. Comisia are ca misiune să ancheteze toate încălcările drepturilor omului, începând din martie 2011, data începerii revoltei în Siria, şi să identifice vinovaţii, pentru a fi judecaţi. În ultimul raport, în septembrie, comisia a acuzat regimul de comiterea unor crime împotriva umanităţii şi crime de război, iar rebeliunea - de crime de război. Dar nu a numit niciodată oficiali de rang înalt din cadrul regimului şi nici nu l-a menţionat în mod direct pe al-Assad. Pillay a subliniat că doreşte o anchetă judiciară naţională sau internaţională credibilă.
Conflictul sirian a început în martie 2011, printr-o revoltă populară care s-a transformat în insurecţie armată împotriva reprimării sângeroase din partea regimului. Violenţele au cauzat moartea a aproximativ 126.000 de persoane în aproape trei ani, potrivit unui nou bilanţ întocmit de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, un ONG cu sediul în Marea Britanie. Aproximativ 35% dintre morţi sunt civili - 44.381, dintre care 6.627 copii şi 4.454 femei, iar 65% combatanţi. Decesele în rândul forţelor regimului (50.927) sunt de aproape două ori mai importante decât cele în rândul rebelilor (27.746). În contextul în care violenţele nu dau semne de răgaz, aproximativ un milion de sirieni, cel puţin, nu au, de obicei, cu ce să se hrănească, luptele şi punctele de control militare afectând distribuirea unui ajutor alimentar, a denunţat Federaţia Internaţională a Crucii Roşii (FICR). Evocând o enormă criză umanitară, FICR şi-a exprimat îngrijorarea, odată cu venirea iernii. Pe teren, rebelii au marcat un punct, preluând controlul, luni seara, după trei zile de luptă, asupra oraşului creştin Maaloula, la 55 de kilometri nord de Damasc. Potrivit agenţiei oficiale Sana, rebelii au pătruns în mănăstirea ortodoxă Mar Takla, în care se aflau 40 de clerici şi orfani. Nunţiul apostolic în Siria, monseniorul Mario Zenari, citat de postul Radio Vatican, a anunţat că 12 clerici au fost luaţi cu forţa, fără să se ştie dacă era vorba despre o răpire sau o preluare a controlului asupra mănăstirii, pentru a obţine mână liberă la Maaloula. Ministerul sirian de Externe a trimis o scrisoare secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, şi Consiliului de Securitate al ONU, în care acuză rebelii de jefuirea bisericilor în oraş şi îndeamnă comunitatea internaţională să acţioneze.
În privinţa distrugerii arsenalului chimic sirian, coordonatoarea misiunii comune ONU-OIAC, Sigrid Kaag, a avertizat că partea cea mai complexă abia urmează, în pofida progreselor semnificative înregistrate. La rândul său, Pentagonul a început să echipeze o navă pentru a distruge la bord o parte a acestui arsenal. În plan politic, emisarul ONU şi al Ligii Arabe, Lakhdar Brahimi, s-a declarat în favoarea creării unei noi republici, a cărei natură să fie definită de către sirieni.