Preşedintele Barack Obama a declarat vineri că majoritatea militarilor americani din Irak vor fi retraşi pînă la 31 august 2010. În acest stadiu, forţele americane care vor rămîne în Irak vor avea o nouă misiune, limitată la trei domenii: instruirea şi echiparea forţelor irakiene, protecţia persoanelor civile americane în Irak, operaţiuni specifice. Forţa care va rămîne în Irak pentru a desfăşura această misiune va fi de 35.000 pînă la 50.000 de persoane. În prezent, contingentul american numără 142.000 de persoane şi va fi redus la zero pînă la 31 decembrie 2011, conform unui acord încheiat la sfîrşitul lui 2008, între administraţia Bush şi Guvernul irakian. Într-un discurs susţinut la baza puşcaşilor marini Camp Lejeune din Carolina de Nord, Obama a declarat că ”Irakul nu este încă sigur şi îl aşteaptă în continuare dificultăţi”. Barack Obama l-a sunat, vineri, pe premierul irakian, Nuri al-Maliki, pentru a-l informa despre planurile sale. Potrivit purtătorului de cuvînt al Casei Albe, Robert Gibbs, preşedintele l-a sunat şi pe predecesorul său, George W. Bush.
Preşedintele american va analiza din nou planul său privind retragerea trupelor americane din Irak, dacă violenţele se vor intensifica în teritoriu, a declarat, joi, John McHugh, membru republican al comisiei pentru forţele armate din cadrul Camerei Reprezentanţilor. Preşedintele american şi-a luat acest angajament în cadrul discuţiilor de la Casa Albă în prezenţa vicepreşedintelui Joe Biden, a secretarului Apărării, Robert Gates şi a şefului Statului Major Interarme, Michael Mullen, a explicat McHugh. În opinia lui, Obama a decis retragerea trupelor americane din Irak în 19 luni, cu trei mai mult decît promisese în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale. ”Irakul se confruntă cu provocări importante în 2009, printre care alegerile legislative din decembrie. Comandanţii noştri trebuie să dea dovadă de tact pentru a le face faţă, iar preşedintele Obama m-a asigurat că va avea un «plan B»”, a adăugat acesta. ”Obiectivul preşedintelui de a retrage trupele americane din Irak este unul din acelea pentru care trebuie să ne rugăm, pe care trebuie să-l planificăm şi pentru care trebuie să muncim. Sînt în continuare îngrijorat de fragilitatea situaţiei în privinţa securităţii din Irak şi trebuie să acţionăm pentru a reduce riscurile la care sînt supuse trupele noastre şi misiunea acestora”, a declarat McHugh.