Barack Obama s-a întâlnit, ieri, cu premierul irlandez Enda Kenny, în prima oprire din turneul său de şase zile în Europa. Obama a lăudat activitatea Irlandei pe chestiunile de pace, securitate şi drepturile omului şi a citat contribuţia deosebită la un acord ce a adus pacea în Irlanda de Nord. Obama a plantat un copac, alături de cei plantaţi de John F. Kennedy şi Bill Clinton. Liderul american vrea să viziteze satul irlandez Moneygall, cu o populaţie de 300 de persoane, care susţine că este locul naşterii unuia dintre strămoşii preşedintelui american. Pentru această vizită, micuţa aşezare a trecut printr-o transformare... patriotică. Steagurile americane au fost arborate la fiecare geam, astfel încât Obama să se poată simţi ca într-un orăşel din SUA, de 4 iulie. La Dublin, liderul american a rostit un discurs în aer liber la College Green.
Astăzi, Obama va pleca la Londra, pentru o vizită de stat de trei zile în Marea Britanie. El şi soţia sa vor sta la Buckingham Palace, ca oaspeţi ai reginei. Obama va purta discuţii cu premierul David Cameron, la sediul Guvernului, iar operaţiunea NATO din Libia va figura pe agendă. Preşedintele se va adresa camerelor Parlamentului, la Westminster Hall. Este rar ca un şef de stat străin să rostească un discurs în Westminster Hall, această onoare fiind rezervată monarhilor britanici. Casa Albă a declarat că ”vizita va fi o oportunitate importantă pentru ca Obama să reafirme soliditatea acestei relaţii speciale. Nu există un aliat mai apropiat al SUA în lume decât Marea Britanie. Suntem în armonie completă cu britanicii, privind o serie de interese de securitate şi, bineînţeles, setul nostru de valori împărtăşite care ne-au legat decenii la rând”. Joi, Obama se va îndrepta către Deauville, în Franţa, pentru summit-ul G8. El se va întâlni cu preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, cu cel rus, Dmitri Medvedev şi cu premierul japonez, Naoto Kan. Vineri, liderul american va merge în Polonia, pentru a discuta propunerile pentru scutul american antirachetă în Europa. Potrivit corespondentului BBC, Obama speră să reseteze relaţiile cu mai mulţi aliaţi americani, după ce a părut să nu aprecieze suficient rolul Europei. Măsurile de securitate pentru acest turneu sunt fără precedent, după raidul american în care a fost ucis liderul al-Qaida. Într-un interviu acordat BBC, Obama a declarat că ar ordona o operaţiune similară, dacă un alt lider militant ar fi găsit în Pakistan. Uciderea lui bin Laden într-un oraş pakistanez ar fi tensionat relaţiile dintre cei doi aliaţi.
Tot ieri, miniştrii de Externe din UE şi-au exprimat susţinerea pentru viziunea de pace în Orientul Mijlociu prezentată de Barack Obama şi au cerut Israelului să fie dispus la compromis în conflictul său cu palestinienii. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a respins, joi, propunerea lui Obama, care are viziunea unui stat palestinian bazat parţial pe graniţele de dinainte de războiul din iunie 1967, poziţie susţinută de ani de zile de oficialii UE. Totuşi, duminică, Netanyahu ţi-a exprimat aprecierea pentru remarcile lui Obama şi a spus că este dispus să lucreze cu administraţia americană pentru un acord de pace cu palestinienii. Miniştrii UE au discutat despre recentele evoluţii şi procesul de pace blocat, la reuniunea de la Bruxelles. Ministrul italian Franco Frattini a declarat că rămâne de văzut dacă Hamasul, care recent a acceptat o reconciliere cu Fatah, va respecta cerinţa internaţională de a nu ameninţa Israelul.