Preşedintele sud-coreean, Lee Myung-bak, a cerut scuze naţiunii, ieri, pentru ceea ce a numit ”un comportament dezgustător” al unora dintre apropiaţii lui, la două săptămâni după ce fratele său a fost arestat într-un scandal de corupţie care a trimis în închisoare şi o serie dintre aliaţii săi. Preşedintele Lee a apărut în direct la televiziunea naţională, s-a înclinat adânc şi a declarat că nu se poate învinui decât pe sine. Scandalul în care este implicat fratele preşedintelui este cea mai recentă lovitură pentru credibilitatea unui lider care a promis să cureţe imaginea de corupţie a conducerii sud-coreene. Lee Sang-deuk, fratele mai mare lui Lee Myung-bak şi fost parlamentar, timp de şase mandate, considerat mentorul politic al actualului preşedinte, a fost arestat la 11 iulie, sub acuzaţia că a luat mită 525.000 de dolari de la două bănci de economii, pentru a le ajuta să evite un audit. Scandalul este legat de falimentul multor bănci de economii sud-coreene, create după criza financiară asiatică din 1997 şi în care mii de deponenţi au pierdut economiile care depăşeau plafonul de 43.600 de dolari garantat de stat. De la începutul anului, instituţiile de reglementare au închis 20 dintre aceste bănci. În scandalul băncilor de economii au fost puse sub acuzare aproape 2.000 de persoane, printre care politicieni, bancheri şi lobby-işti. Controversa şi gestul de ieri al preşedintelui nu vor afecta însă, cel mai probabil, rezultatul viitoarelor alegeri prezidenţiale şi candidatura favoritului conservator. Mandatul prezidenţial de cinci ani al lui Lee se va încheia în februarie 2013. Park Geun-hye, din Partidul Noua Frontieră al lui Lee, s-a distanţat de acesta, după victoria lui din 2007 şi este puţin probabil că se va confrunta cu critici pentru politica actualului guvern sau probleme de etică.
TENSIUNI LA GRANIŢĂ Coreea de Nord a mobilizat recent aproximativ 50 de elicoptere în apropierea frontierei sale maritime pe care o dispută cu Coreea de Sud, o zonă în care cele două ţări vecine îşi consolidează prezenţa militară de mai multe săpămâni, a anunţat presa sud-coreeană. Elicopterele au fost dislocate în bazele sale aeriene din Taetan şi Nuchon, lângă Marea Galbenă. Între aceste elicoptere se află modele modernizate de tip Mi-2, de fabricaţie nord-coreeană, dar şi Mi-4 şi Mi-8, importate din fosta Uniune Sovietică, în urmă cu zeci de ani, a precizat agenţia de presă Yonhap, adăugând că unele dintre ele erau echipate cu mitraliere. Aceste elicoptere pot atinge insula sud-coreeană cea mai apropiată de Coreea de Nord, Baengnyeong, situată la 16 km de coastele nord-coreene, în două sau trei minute. Ministerul sud-coreean al Apărării nu a dorit să comenteze aceste informaţii. Frontiera maritimă dintre cele două state inamice a fost teatrul unei serii de confruntări violente, inclusiv sângeroase, în 1999, 2002 şi 2009. În noiembrie 2010, Phenianul a bombardat una dintre insulele sud-coreene situate lângă frontieră şi a ucis patru sud-coreeni. De atunci, Seulul a consolidat apărarea militară pe aceste insule.