Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a ordonat crearea unor culoare umanitare, pentru a li se permite civililor să părăsească zonele de conflict din estul ţării, a anunţat, ieri, Preşedinţia, citată de Russia Today. Poroşenko a desemnat Guvernul să se ocupe de transportul, hrana şi îngrijirile medicale pentru aceste persoane, iar administraţiile locale - de găzduirea lor. Această decizie a fost anunţată după o întâlnire a preşedintelui cu şefii serviciilor de securitate, ministerele de Interne şi al Apărării şi Serviciul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă. Forţele ucrainene desfăşoară, din 13 aprilie, o operaţiune militară pentru a înăbuşi insurecţia armată pro-rusă din estul ţării, care s-a soldat deja cu peste 200 de morţi.
Rusia a salutat, ieri, decizia noului preşedinte ucrainean. ”Este un pas în direcţia bună”, a declarat şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, la finalul unei reuniuni, la Sankt Petersburg, cu omologii săi german şi polonez. Şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, a apreciat ieri că tensiunile legate de criza din Ucraina au lăsat locul unei noi atmosfere, notând că toate părţile sunt pregătite să acţioneze în vederea unei ”dezescaladări”. ”Nu spun că am găsit deja o soluţie la criză, însă escaladarea a lăsat loc unei noi atmosfere”, a declarat Steinmeier la finalul unei întâlniri, la Sankt Petersburg, cu omologii săi rus, Serghei Lavrov, şi polonez, Radoslaw Sikorski.
SPERANŢE AMERICANE SUA şi-au exprimat speranţa că, după câteva luni de tensiuni, progrese semnificative s-ar putea înregistra în această săptămână, în vederea încetării ostilităţilor în estul Ucrainei. Washingtonul a fost reasigurat de discuţiile care au avut loc, săptămâna trecută, între preşedintele rus, Vladimir Putin, şi noul său omolog ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat Marie Harf, adjunctul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat. Duminică, secretarul de stat american, John Kerry, s-a arătat încrezător că ”foaia de drum prezentată de preşedintele Poroşenko va conduce la o dezescaladare a tensiunilor. Ucraina ar putea fi o punte între Rusia şi ţările occidentale, întreţinând relaţii economice solide cu ambele părţi”. Ucraina s-a angajat, luni, în negocieri ample cu Rusia în vederea încetării luptelor sângeroase din estul ţării, afectat de o rebeliune separatistă, şi a evitării întreruperii livrărilor de gaze ruseşti.
ATAC INSURGENT Rebeli pro-ruşi au atacat, ieri, aeroportul Lugansk din estul Ucrainei, aflat sub controlul forţelor loiale Kievului. Insurgenţii au proclamat, în mai, independenţa republicilor de la Doneţk şi Lugansk şi au rupt orice legătură cu Kievul. Forţele republicii de la Lugansk, care au preluat, săptămâna trecută, controlul asupra mai multor posturi de frontieră cu Rusia, deţin în prezent controlul asupra celei mai mari părţi a acestei regiuni care, împreună cu regiunea Doneţk, reprezintă un adevărat ”plămân” industrial pentru Ucraina. Aeroportul internaţional Lugansk este închis de peste o lună, din cauza insecurităţii în regiune. Deţinerea controlului asupra aeroporturilor a devenit una dintre mizele principale ale conflictului armat dintre separatişti şi forţele ucrainene. Controlul asupra aeroportului de la Doneţk, atacat de rebeli la sfârşitul lui mai, a fost reluat de forţele ucrainene, după un contraatac la care au participat avioane de luptă şi elicoptere şi care s-a soldat cu aproximativ 40 de morţi în rândul separatiştilor, cei mai mulţi de naţionalitate rusă.
PATRON DE PRESĂ, ŞEF AL ADMINISTRAŢIEI PREZIDENŢIALE Noul preşedinte ucrainean, Petro Poroşenko, a procedat ieri la primele numiri în echipa sa, optând pentru un fost partener de afaceri, Boris Lojkin, care provine din presă, pentru postul de şef al administraţiei prezidenţiale. Nominalizarea lui Lojkin, în vârstă de 42 de ani, a fost anunţată printr-un decret publicat pe site-ul Preşedinţiei, împreună cu nominalizarea unor consilieri. Lojkin este fondatorul holdingului UMH Group, din care fac parte 15 site-uri, opt posturi de radio şi opt titluri din presa scrisă, inclusiv versiunea ucraineană a influentei reviste americane ”Forbes”. Poroşenko, un miliardar care deţine active începând din domeniul ciocolatei şi până la cel al presei, a deţinut un pachet în această firmă, până în vara lui 2013. Grupul a fost cumpărat atunci de Serghii Kurcenko, un om de afaceri controversat, apropiat al fostului preşedinte Viktor Ianukovici, vizat în prezent de un mandat de arestare, din cauza unor suspiciuni de fraudă.
Noul preşedinte, ales la 25 mai, din primul tur, cu 54,7% din voturile exprimate, învestit sâmbătă, l-a numit pentru relaţiile cu presa pe Sviatoslav Ţegolko. Acest jurnalist în vârstă de 35 de ani lucra din 2004 pentru postul de televiziune Kanal 5, care-i aparţine lui Poroşenko şi a susţinut activ atât Revoluţia Portocalie pro-occidentală din 2004, cât şi mişcarea pro-europeană de contestare din iarnă. El ocupa funcţia de redactor-şef şi prezenta emisiuni.