Președintele unic al PNL, desemnat înainte să fie ales?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Contrar principiilor democrației

Președintele unic al PNL, desemnat înainte să fie ales?

Politică 14 Iulie 2016 / 16:55 515 accesări
Potrivit unor surse, în interiorul PNL se poartă discuții și negocieri pentru desemnarea unui lider unic, înainte ca acesta să fie ales

Potrivit unor surse, în interiorul PNL se poartă discuții și negocieri pentru desemnarea unui lider unic, înainte ca acesta să fie ales

În ultima vreme, s-a tot vehiculat ideea conform căreia liberalii vor renunța definitiv la conducerea bicefală și vor avea un singur lider. Zvonurile au fost întețite și de faptul că la nivelul filialelor locale și județene s-au ales deja președinți unici, urmând să se ia decizii asemănătoare și la nivelul organizațiilor de tineret și de femei. Se pare că demersurile ar fi atât de avansate încât unii știu deja și care va fi noul președinte unic, în ciuda faptului că, în mod democratic, liderul ar trebui să fie desemnat în urma alegerilor.

CINE VA FI PREȘEDINTELE UNIC?

Potrivit unor surse, viitorul președinte PNL ar putea fi actualul co-președinte Alina Gorghiu, urmând ca celălalt co-președinte, Vasile Blaga, să ocupe funcția de președinte executiv. Această variantă ar fi fost discutată în cadrul unei reuniuni între liderii PNL, într-un cadru extrem de restrâns, și ar putea fi validată în urma unui Congres PNL. Informația nu a fost confirmată oficial, dar Alina Gorghiu a dat de înțeles că se pregătește să devină unicul președinte PNL. „Nu am să exclud varianta de a fi șeful PNL. Este posibil să candidez la această funcție. De ce nu?”, a declarat Alina Gorghiu. Totuși, surse spun că Vasile Blaga nu este de acord să o lase pe colega sa în față, nu se știe dacă din invidie sau din cauza altor interese. Blaga ar fi justificat că, dacă acceptă postul de președinte executiv, aripa fostului PDL din PNL s-ar răscula și ar provoca o veritabilă revoltă la Congres. De fapt, marea miză a acestei schimbări în conducerea PNL ar fi chiar alegerile parlamentare. Concret, aripa PDL are nevoie de garanţii privind reprezentarea oamenilor proprii pe listele parlamentare, care ar trebui să fie semnate de preşedintele unic. Așa se face că discuțiile între liderii PNL nu au ajuns la nicio înțelegere în acest sens, iar negocierile ar urma să fie reluate luni, 18 iulie. Dacă ar fi să credem întocmai ceea ce spun sursele, ar însemna că liberalii trădează principiile democrației în mod flagrant, stabilind înainte de alegerile din partid cine va ocupa anumite funcții.

Citește și:

Va fi condus PNL de un președinte unic?

Taguri articol


12