Conservatorii sunt nemulţumiţi de atitudinea pe care preşedintele Traian Băsescu o are faţă de partidele politice. Pentru că nu le convine postura de fi nişte simple piese de joc, pe care preşedintele le mută cum vrea şi unde vrea, conservatorii s-au hotărât să ignore invitaţia făcută de şeful statului la consultările de astăzi. Preşedintele PC, Daniel Constantin, a anunţat, ieri, că partidul nu va participa la consultările de la Cotroceni, susţinând că şeful statului are un singur scop - bifarea unei noi consultări, având în vedere că pentru două subiecte are nevoie de aprobarea Parlamentului. „Nu suntem împotriva unui dialog instituţional, însă considerăm că preşedintele Traian Băsescu mimează respectarea Constituţiei. Nu vom face jocul preşedintelui”, a declarat Daniel Constantin. El a mai spus că poziţia PC privind subiectele propuse de Traian Băsescu este cunoscută. Potrivit lui Constantin, în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen, preşedintele Băsescu, în calitatea de şef al statului şi de şef al diplomaţiei, „ar trebui să facă ceva mai mult din punct de vedere al votului politic”. „Diplomaţia românească şi preşedintele ar trebui să schimbe percepţia, din păcate, negativă pe care România o are în cadrul celorlalte state membre ale Uniunii Europene. În privinţa modificării Tratatului de la Lisabona şi concluziilor Consiliului European, din punctul de vedere al PC, România trebuie să judece foarte atent implicaţiile pe care noile măsuri le vor genera în primul rând asupra economiei naţionale, în al doilea rând asupra economiei UE şi, în al treilea rând, asupra rolului pe care România îl va juca în cadrul comunităţii europene. Înţelegem că principalele modificări vizează, în primul rând, prevenirea declanşării unor noi crize financiare. PC consideră şi atrage atenţia celor mandataţi că modificările propuse se referă în primul rând la menţinerea stabilităţii financiare a statelor din zona euro. În acest context, România nu se poate pronunţa fără a avea un studiu prealabil, care să analizeze implicaţiile pe care modificarea Tratatului le-ar avea asupra propriei economii”, a mai spus preşedintele PC. El a precizat şi că PC nu este de acord cu încheierea unui nou acord cu FMI, alternativa putând fi fondurile europene. Preşedintele Traian Băsescu a invitat partidele parlamentare la consultări pentru astăzi, la ora 12.00, temele de discuţie propuse fiind informarea cu privire la concluziile Consiliului European, perspectivele relaţiei cu FMI şi perspectivele aderării la spaţiul Schengen. La rândul lor, liberalii au anunţat că îşi menţin decizia de a nu participa la consultările cu şeful statului decât în situaţia în care se va discuta despre formarea unui nou Guvern. Aseară târziu, şi social democraţii au decis să nu participe la consultările băsesciene.