Preşedinţia Comisiei de buget, preluată de un independent

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Camera Deputaţilor

Preşedinţia Comisiei de buget, preluată de un independent

Politică 13 Aprilie 2011 / 00:00 576 accesări

Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, un proiect de hotărâre potrivit căruia preşedinţia Comisiei de buget, deţinută până în prezent de PSD, este atribuită grupului independenţilor, parlamentarii Opoziţiei neparticipând la vot, în semn de protest. Reprezentanţi Opoziţiei au reclamat faptul că niciun deputat nu a intrat în posesia proiectului de hotărâre şi că acesta nu a parcurs traseul legislativ normal, fiind supus direct votului în plen. Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a declarat că preşedinţia unei comisii nu poate fi retrasă decât de grupul parlamentar care a propus acel preşedinte. În timpul dezbaterilor, deputatul PSD Aura Vasile, supărată că puterea încearcă modificarea Regulamentului în favoarea sa, a declarat că ceea ce au făcut partidele de la guvernare se numeşte prostituţie, “iar prostituţia care se plăteşte se numeşte curvă”. În urma votului, liderul PSD Victor Ponta a motivat gestul parlamentarilor Opoziţiei, care nu şi-au exprimat votul pe acest subiect şi i-a prevenit pe democrat liberali că, atunci când se va schimba majoritatea în Legislativ, vor trebui să se aştepte ca toate preşedinţiile de comisii să aparţină noii majorităţi.

Taguri articol


12