Calificată în optimile de finală ale EURO 2016 din postura de câştigătoare a Grupei A, dar fără să impresioneze, Franţa se luptă pentru un loc în sferturi duminică, de la ora 16.00 (în direct la Dolcesport 1), cu Irlanda, pe “Stade de Lyon”. Gazdele pornesc cu prima şansă, dar lipsa de eficacitate îl îngrijorează pe selecţionerul Didier Deschamps, care a apelat la toţi atacanţii din lot în jocurile din faza grupelor, dar salvarea a venit de la mijlocaşul Dmitri Payet. Drept urmare, francezii mizează din nou pe o defensivă de “fier”, care a primit un singur gol, şi acela din lovitură de pedeapsă, chiar în meciul de deschidere, cu România. Mai mult, Deschamps nu a exclus posibilitatea de a se ajunge la loviturile de departajare, semn că Franţa nu va risca prea mult în ofensivă.
De partea cealaltă, irlandezii şi-au atins obiectivul pentru acest turneu final, accederea în fazele eliminatorii, după o victorie de senzaţie cu Italia, şi vor juca fără presiune. Fără vedete în echipă, selecţionerul Martin O’Neill mizează din nou pe spiritul de luptă al elevilor săi şi pe sprijinul celei mai frumoase galerii de la turneul final. În plus, Irlanda are şansa de a se răzbuna pentru nedreptatea din urmă cu şapte ani, când un gol înscris de Henry cu mâna le-a blocat drumul către turneul final al Campionatului Mondial din 2010.
Echipe probabile - Franţa (selecţioner Didier Deschamps): Lloris - Sagna, Rami, Koscielny, Evra - Pogba, Kanté, Matuidi - Griezmann, Giroud, Payet: Irlanda (selecţioner Martin O’Neill): Randolph - Coleman, O'Shea, Duffy, Brady - McClean, Whelan, McCarthy, Hendrick - Murphy, Long. Partida va fi arbitrată de italianul Nicola Rizzoli.
Tot duminică vor avea loc alte două meciuri din optimi, Germania - Slovacia (ora 19.00, Lille, în direct la Dolcesport 1) şi Ungaria - Belgia (ora 22.00, Toulouse, în direct la ProTv şi Dolcesport 1).
Citeşte şi: