Presiuni pentru eludarea Codului de Bune Practici?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Presiuni pentru eludarea Codului de Bune Practici?

Social 23 Decembrie 2009 / 00:00 391 accesări

Asociatia Patronală Română din Industria Laptelui, APRIL, susţine că, potrivit Codului de Bune Practici, contractele cu furnizorii trebuie modificate cel târziu până la 16 ianuarie 2010, dar din informaţiile pe care asociaţia le are de la membri săi, unii retaileri fac presiuni pentru eludarea legii. \"În urma cu doi ani, Asociatia Patronala Romana din Industria Laptelui - APRIL a demarat alături de organizaţiile de reprezentare a sectoarelor carne, panificaţie şi vin demersul de legiferare a activităţilor de comercializarea produselor alimentare. Acest demers a fost fructificat prin publicarea în Monitorul Oficial a legii 321/2009 conform căreia toate tipurile de comercianţi au obligaţia de a modifica contractele cu furnizorii până cel târziu la data de 16 ianuarie 2010 pornind de la principiile pe care legea amintită le impune. Ca urmare a informaţiilor pe care APRIL le-a primit de la membrii săi, există foarte multe presiuni de eludare a legii, din partea companiilor reprezentate de Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România – AMRCR\", arată asociaţia. Pe baza informaţiilor primite de la procesatorii de lapte, APRIL a trimis o scrisoare către AMRCR \"prin care îşi exprimă indignarea pentru încercările de intimidare a procesatorilor români şi pentru demascarea practicilor ilegale de impunere a unor discounturi suplimentare care nu au niciun fundament economic. Cu această ocazie APRIL a transmis recomandarea făcuta membrilor săi, de a refuza să acorde, în cadrul aşa numitelor negocieri, un discount suplimentar sau o valoare mai mare a discountului\". Din punctul de vedere al APRIL, refuzul acordării unor discounturi suplimentare are în sine un demers economic motivat de scăderea veniturilor procesatorilor de lapte ca urmare a creşterii costurilor de producţie(eliminarea subvenţiilor din sectorul de creştere a vacilor de lapte, creşterea accizelor pentru carburanţi, electricitate şi gaze, creşterea costurilor ambalajelor), deprecierea continuă a cursului valutar, precum şi creşterea costurilor creditelor pe care procesatorii le contractează pentru efectuarea de investiţii şi pentru activitatea curentă. \"Pornind de la faptul că România deţine cea mai scăzută valoare a consumului pe cap de locuitor, în comparaţie cu media europeană, credem că practicile de acest fel ale comercianţilor pot avea consecinţe devastatoare în principal asupra volumului de vânzari, dar şi asupra preţului produselor aflate la raft\", precizează asociaţia.

Taguri articol


12