Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a recunoscut că liderii internaţionali au exercitat presiuni asupra lui să accepte organizarea unui al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, după ce primul a fost marcat de fraude, potrivit unui interviu difuzat sîmbătă de CNN. Întrebat dacă administraţia de la Washington a exercitat presiuni asupra sa, Hamid Karzai a răspuns că “un număr mare de oficiali” l-au sunat, între care premierul britanic Gordon Brown. “Au fost multe eforturi amicale din partea unor guverne pentru a-mi cere să accept rezultatele Comisiei Electorale Independente”, a declarat preşedintele afgan. În afară de premierul britanic, acesta l-a enumerat pe preşedintele turc, Abdullah Gul şi pe preşedintele pakistanez Asif Ali Zardari fără a menţiona însă Casa Albă.
După ce s-au confruntat cu o presiune intensă, între care lungile întrevederi cu senatorul democrat american John Kerry, Hamid Karzai şi principalul său rival, Abdullah Abdullah, au convenit joi să organizeze un al doilea tur de scrutin la 7 noiembrie. Dar, preşedintele Karzai a insistat că nu aceste presiuni sînt la originea acordului său pentru un al doilea tur. “Este recunoaşterea faptului că Afganistanul s-a confruntat atîţia ani cu dificultăţi, lupte interne, susţinute de intervenţii externe şi aveam sentimentul că Afganistanul intră din nou într-o astfel de perioadă. Am simţit că afganii se divizează şi din motive de securitate a poporului afgan şi pentru a cimenta tradiţiile democratice din Afganistan, am fost de acord cu un al doilea tur, ceea ce, cred eu, este bine pentru ţară”, a explicat preşedintele. Peste un milion de buletine de vot au fost anulate pentru fraudă la scrutinul din 20 august, ceea ce a dus la scăderea scorului lui Hamid Karzai sub 50%, situaţie care face necesară organizarea unui al doilea tur.
Interviul lui Hamid Karzai a fost dat publicităţii concomitent cu o manifestaţie de protest organizată, duminică, la Kabul. Afganii nemulţumiţi au ars portretul preşedintelui american, Barack Obama, în cadrul unui protest organizat după difuzarea unor acuzaţii potrivit cărora militarii străini au ars un exemplar din Coran. Aceste acuzaţii au fost dezminţite de NATO. Circa 1.000 de persoane, în special studenţi, au defilat pe străzile capitalei afgane, apoi s-au reunit în faţa Parlamentului, unde poliţia a tras focuri de armă în aer pentru a calma mulţimea. Manifestanţii, majoritatea bărbaţi, scandau: “Moartea Americii, moarte evreilor şi creştinilor!”. Aceştia au ars un drapel american, a constatat un jurnalist al AFP aflat la locul incendentelor. Manifestaţii similare au fost organizate săptămîna trecută în oraşele Jalalabad în est şi Kandahar în sud. Un purtător de cuvînt al Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate a NATO a declarat pentru AFP că a fost desfăşurată o anchetă în legătură cu aceste acuzaţii şi s-a constatat că acestea sînt nefondate.