Prestigioasă manifestare ştiinţifică internaţională la Universitatea „Ovidius”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prestigioasă manifestare ştiinţifică internaţională la Universitatea „Ovidius”

Politică 28 August 2009 / 00:00 366 accesări

În perioada 1-4 septembrie, Universitatea „Ovidius” va fi gazda unei prestigioase manifestări ştiinţifice internaţionale de mecanică computaţională a materialelor, International Workshop on Computational Mechanics of Materials - IWCMM. Deschiderea evenimentului va avea loc începînd cu ora 9.00, la Sala Senatului, sediul din b-dul Mamaia, nr. 124. La manifestare vor fi prezenţi 50 de participanţi din 12 ţări, personalităţi reputate în ştiinţa materialelor, bio-materialelor, materialelor compozite etc. Printre acestea se numără profesorul Siegfried Schmauder, iniţiatorul manifestării, şi profesorul Tomasz Sadowski din Polonia. Importanţa workshop-ului este dată de aplicaţiile temelor prezentate, în domeniul industriei auto pentru cunoaşterea comportamentului dinamic, aplicaţii medicale în chirurgie, protezare, aplicaţii militare, aplicaţii industriale, prezicerea fenomenelor naturale - geologie, meteo. IWCMM a fost iniţiată pentru prima dată în 1991, la Sttutgart, de către profesorul Siegfried Schmauder şi a avut loc, de-a lungul timpului, în universităţi tehnice din Austria, India, Polonia, Franţa, China, iar anul acesta la Universitatea „Ovidius” din Constanţa. Cadre didactice universitare de la „Ovidius” vor participa cu 5 lucrări la cele 4 secţiuni ale conferinţei. Ca prim-autori ai unor lucrări ştiinţifice aflate în programul manifestării sînt: prof. univ. dr. ing. Niculae Peride, prof. univ. dr. Marius Crăciun, şef lucrări dr. ing. Bogdan Rădoi, şef lucrări dr. ing. Ana Maria Topalu, lect. univ. dr. Corneliu Oprea.

Taguri articol


12