Un individ suspectat în cazul asasinării a doi imami în oraşul New York a fost arestat, afirmă surse citate de presa americană, poliţia privilegiind ipoteza unei reglări de conturi între musulmani şi hispanici. Alte surse afirmă că ar fost o tentativă de jaf. Apropiaţi ai celor doi clerici musulmani susţin că este vorba în mod clar de un incident cu caracter rasist. Poliţia din Queens interoghează suspectul arestat. Doi clerici musulmani au fost împuşcaţi mortal în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în cartierul Queens din New York. Cei doi clerici, din Bangladesh, au fost împuşcaţi în cap, pe stradă, de un individ care a reuşit să fugă. Imamul Maulama Akonjee, în vârstă de 55 de ani, se mutase la New York în urmă cu doi ani. Imamul Maulama Akonjee şi asistentul său, Thara Uddin, în vârstă de 64 de ani, au fost împuşcaţi în apropierea Moscheii Al-Furqan Jame din Queens.