Presupusa amantă a lui Jesse James i-a cerut scuze Sandrei Bullock

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Presupusa amantă a lui Jesse James i-a cerut scuze Sandrei Bullock

Monden 15 Aprilie 2010 / 00:00 409 accesări

Michelle “Bombshell” McGee, presupusa amantă a lui Jesse James, i-a cerut scuze soţiei acestuia, actriţa americană Sandra Bullock, în timpul unei emisiuni de televiziune din Australia, învinovăţindu-l însă pe bărbat că a atras-o în acea aventură. Modelul Michelle McGee a vorbit în această emisiune despre presupusa aventură pe care a avut-o cu Jesse James, care ar fi durat 11 luni şi a insistat asupra faptului că regretă tot ce s-a întâmplat. “Mă simt vinovată. Îmi pare rău pentru Sandra”, a declarat Michelle McGee în timpul emisiunii australiene Today Tonight. Întrebată ce ar dori să îi transmită Sandrei Bullock, a răspuns: “Îmi cer scuze pentru situaţia jenantă. Îmi pare rău că totul a devenit public. Îmi pare rău pentru tot!”.

Michelle McGee susţine că înţelege prin ce trece Sandra Bullock în aceste momente, după ce patru femei au pretins, recent, în presa americană că ar fi avut o aventură cu Jesse James. “Cred că e devastată, supărată şi ruşinată. Îi prezint scuzele mele, din toată inima. Îmi pare rău pentru jena şi durerea pe care le resimte. Chiar îmi pare rău pentru asta!”, a spus aceasta. Michelle McGee a aruncat vina pe Jesse James, susţinând că acesta i-ar fi spus că se despărţise de Sandra Bullock în momentul în care a început presupusa lor aventură. “Simt că am fost înşelată ca şi Sandra. Simt că am fost minţită ca şi Sandra. Dacă Jesse ar fi fost sincer cu mine la început, nu ne-am mai fi aflat acum în această situaţie”, a concluzionat modelul american.

Sandra Bullock şi Jesse James, care este constructor de motociclete, s-au cunoscut în 2004, pe platourile de filmare ale emisiunii Monster Garage, prezentată de el pentru Discovery Channel. Cei doi s-au căsătorit în iulie 2005. Nu au copii împreună, însă Jesse James are trei copii din două mariaje anterioare.

Taguri articol


12