Presupusul ucigaș al deputatei britanice Jo Cox era un simpatizant neonazist

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Presupusul ucigaș al deputatei britanice Jo Cox era un simpatizant neonazist

Externe 17 Iunie 2016 / 08:12 512 accesări

Thomas Mair, presupusul ucigaș

Thomas Mair, presupusul ucigaș

Deputata britanică Jo Cox

Deputata britanică Jo Cox

Presupusul ucigaș al deputatei laburiste britanice pro-UE Jo Cox era un "susținător fervent" al unui grup neonazist cu sediul în Statele Unite, a informat joi un grup de apărare a drepturilor civile, scrie AFP.

Potrivit Southern Poverty Law Centre, atacatorul identificat de mass-media britanice ca Thomas Mair avea o "lungă istorie cu naționalismul alb".

"După arhivele obținute de Southern Poverty Law Centre, Thomas Mair era un susținător fervent al Alianței Naționale, care a fost timp de zeci de ani cea mai importantă organizație neonazistă din Statele Unite", a dezvăluit pe site-ul său grupul de apărare a drepturilor.

Potrivit Southern Poverty Law Centre, Thomas Mair ar fi cheltuit peste 620 de dolari (550 de euro) pe lucrări ale Alianței Naționale, grupare care a lansat un apel la crearea unei națiuni formate exclusiv din albi și la eradicarea poporului evreu.

Deputată laburistă pro-UE, Jo Cox, 41 de ani, a fost ucisă joi după-amiază la Birstall, în nordul Angliei.

Taguri articol


12