Preţul călătoriilor cu trenul şi cu metroul va putea fi majorat peste inflaţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Preţul călătoriilor cu trenul şi cu metroul va putea fi majorat peste inflaţie

Social 17 Iunie 2011 / 00:00 579 accesări

Guvernul a modificat normele de stabilire a preţurilor de călătorie cu trenul şi cu metroul, conform înţelegerii cu FMI, au declarat surse oficiale! Decizia a fost luată în şedinţa de ieri a Executivului, au arătat sursele. Guvernul a garantat FMI că până cel târziu la finele lunii august va modifica legislaţia astfel încât să permită regiilor de transport CFR Călători şi Metrorex să majoreze tarifele cu mai mult decât rata inflaţiei, relevă scrisoarea de intenţie cu FMI. Guvernul s-a angajat că va modifica legislaţia astfel încât să permită majorarea tarifelor cu mai mult decât rata inflaţiei, pentru ca aceste companii să îşi poată acoperi cheltuielile curente din venituri. În ultimii ani, tarifele Metrorex şi CFR au fost majorate, de regulă, prin raportare la nivelul inflaţiei. Ministerul Transporturilor a iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede că tarifele de călătorie cu trenul şi cu metroul vor fi majorate prin ordin al ministrului de resort, dar fără a fi legate de evoluţia inflaţiei, pentru a evita blocajul financiar al Metrorex şi CFR Călători. Ordonanţa relevă că bugetul pe acest an al CFR Călători a fost fundamentat pe o majorare a tarifelor de călătorie cu aproximativ 10%, dar începând cu luna februarie, în timp ce pentru Metrorex este invocat doar faptul că preţul unei călătorii cu metroul reprezintă aproximativ 30% din preţul minim al unei călătorii similare în ţările europene. Situaţia excepţională care impune adoptarea actului constă în necesitatea asigurării sumelor necesare pentru desfăşurarea în continuare a activităţii de transport feroviar public de călători şi cu metroul, prin adoptarea unei politici tarifare flexibile în concordanţă cu practica europeană\", se arată în document. Cea mai recentă scumpire a biletelor la CFR Călători şi Metrorex a fost efectuată în septembrie 2010.



12