Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Lucian Bode, a dat asigurări că preţul energiei electrice furnizată populaţiei nu va creşte în acest an. „Este exclusă majorarea preţului energiei electrice furnizată populaţiei. Anul acesta, preţul la electricitate pentru populaţie nu va creşte. Renunţarea la tarifele reglementate se va face etapizat, astfel încât să asigurăm suportabilitatea pentru consumatorii finali”, a explicat ministrul Economiei. Liberalizarea tarifelor la electricitate pentru consumatorii casnici a fost amânată cu doi ani şi se va încheia în 2017 şi nu în 2015, cum se anunţase iniţial, au anunţat, la începutul lunii februarie, reprezentanţii Comisiei Europene şi Fondului Monetar Internaţional (FMI). „Nu există niciun plan de creştere a costurilor la gaze în 2012. La electricitate, pentru consumatorii industriali, procesul va începe în lunile următoare, iar pentru consumatorii casnici procesul va fi mult mai gradual, într-un calendar care va începe în 2013”, a spus şeful Misiunii FMI, Jeffrey Franks. Ministrul Economiei a mai spus că proiectul legii energiei va fi trimis în Parlament. “În luna martie, vom trimite la Parlament, în regim de urgenţă, Legea energiei electrice”, a precizat Bode. Proiectul de lege vizează renunţarea etapizată la tarifele reglementate pentru clienţii noncasnici în condiţiile asigurării suportabilităţii acestei măsuri de către consumatori. Propunerea de act normativ stabileşte statutul de independenţă şi autonomie pentru Autoritatatea de Reglementare în Domeniul Energiei Electrice (ANRE), în acord cu prevederile Directivei europene în acest sens. Astfel, ANRE poate decide în mod independent cu privire la măsurile care să garanteze o concurenţă efectivă, necesară unei funcţionări corespunzătoare a pieţei de energie electrică, şi la impunerea de sancţiuni efective, proporţionale şi cu efect de descurajare împotriva operatorilor economici din domeniu care nu respectă obligaţiile legale ce le revin.