Preţul energiei electrice va scădea pentru toţi consumatorii, deoarece România are un excedent de producţie care trebuie vândut, a declarat, ieri, într-o conferinţă de specialitate, Remus Borza, reprezentatul administratorului judiciar al companiei Hidroelectrica, Euro Insol. “Este pentru prima dată în acest an când oferta este mai mare decât cererea. Preţul energiei va scădea pentru toată lumea, pentru că suntem într-un excedent de producţie şi trebuie să învăţăm să vindem. Ne-am obişnuit cu băieţii deştepţi şi prin birouri. Acum trebuie să fim mai creativi, să fim mai negustori, mai adaptabili”, a afirmat Borza. Potrivit sursei citate, există şanse mari ca excedentul de energie să nu fie vândut pe baza principiului “Noi nu ne vindem ţara”. “Excedentul de producţie nu va fi vândut pe principiul “Nu ne vindem ţara!”. Una este siguranţa sistemului energetic naţional şi alta este eficienţa sistemului. Cel mai deştept băiat dintre băieţii deştepţi nu a fost altul decât statul. La export nu ieşim pentru că megawattul nostru este scump şi porneşte de la 50 euro”, a spus reprezentantul administratorului judiciar al Hidroelectrica. Tariful reglementat pentru energia electrică a crescut cu 6% de la 1 ianuarie 2013, urmând ca, de la 1 iulie, să mai aibă loc o majorare cu 2%, potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE). De asemenea, la factura finală se va adăuga o creştere de 8% reprezentând energia verde, cea ce va însemna doi lei în plus la factură, lunar. În ceea ce priveşte preţul pentru gaze naturale, pentru consumatorii casnici prima majorare va fi realizată la 1 iulie 2013, când preţul reglementat va creşte cu 8%, iar cea de-a doua la 1 octombrie când acesta va urca cu două procente.