Preţul gigacaloriei, în creştere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Năvodari

Preţul gigacaloriei, în creştere

Administrație 10 Septembrie 2010 / 00:00 914 accesări

Locuitorii din Năvodari vor fi nevoiţi, începând de luna viitoare, să plătească mai mult pentru apă caldă şi căldură după ce TVA a fost majorat. Administraţia locală a supus dezbaterii, ieri, un proiect de hotărâre de Consiliu Local pentru a majora preţul gigacaloriei cu diferenţa de TVA. Năvodărenii vor plăti cu opt lei mai mult. Primarul Năvodariului, Nicolae Matei, spune că este posibil ca, în viitorul foarte apropiat, preţul gigacaloriei să crească din nou. „În urmă cu două luni, preţul gigacaloriei a fost scăzut de la 315, la 222 de lei şi apoi a ajuns la 150 de lei, fără TVA. Acum ne vedem nevoiţi să creştem preţul cu care livrăm agentul termic populaţiei şi preconizăm că valoarea facturilor va creşte din nou. Şi asta din cauza faptului că Guvernul nu va mai subvenţiona deloc agentul termic. Vom încerca să găsim soluţii pentru a suporta noi subvenţia pentru gigacalorie, însă nu ştim sigur dacă vom găsi resursele necesare“, a declarat Matei. În şedinţa de CL care a avut loc ieri, aleşii locali au discutat şi au aprobat mai multe proiecte prin care contracte de concesiune încheiate între administraţia locală şi anumite firme sau persoane fizice au fost restrânse pentru ca Primăria să poată pune la dispoziţie terenul necesar pentru derularea proiectului prin care şoseaua de legătură între Constanţa şi Năvodari se va lărgi. Conform afirmaţiilor primarului, proiectul derulat de cele două administraţii locale prin Zona Metropolitană Constanţa prevede ca între cele două localităţi să existe o şosea cu câte două benzi pe sens, pistă de biciclete, trotuar, iar între cele două sensuri de mers va fi amenajat un scuar cu spaţiu verde. „În Zona Hanului Piraţilor va exista un sens giratoriu, iar în dreptul taberei de copii dorim să amenajăm o pasarelă pietonală, astfel încât copiii care vin în vacanţă să fie protejaţi de şoferii neatenţi“, a mai spus Matei.



12