Ceea ce se întâmplă acum în Anglia – şi ce se va extinde, pe principiul incendiilor de vegetaţie uscată prin restul Occidentului este nota de plată a toleranţei păguboase drapate în multiculturalism. Afluxurile aproape neîntrerupte de imigranţi proveniţi din zone cu civilizaţii exotice sau culturi primare au fost încorporate, fără criterii şi fără condiţii, în numele unui concept de care au abuzat activiştii liberalismului libertin. Incluziunea socială a acestora a fost întotdeauna deficitară şi a fost generată în special de conceptul “minorităţilor închise”. Acestea s-au stabilit în anumite zone din care i-au “exmatriculat” pe localnici prin metode de-acum verificate şi şi-au constituit enclave autonome în care autorităţile pătrund şi acţionează cu dificultate. Insulele de religii şi limbi s-au înmulţit, iar decalajele faţă de majoritari s-au mărit continuu.

S-a creat astfel, în special din rândurile tinerilor, o “armată” de neintegraţi organizată pe principiile clasice ale bandelor, gata oricând de acţiune. Pretextul tulburărilor din Londra a fost împuşcarea de către poliţişti a unui gangster minoritar. Acţiunile care au urmat au avut tot mai puţin un aer de protest, cât unul de jaf şi distrugere. Timiditatea poliţiei din primele zile are explicaţii: oricând, o acţiune împotriva infractorilor organizaţi poate fi acuzată ca o formă de rasism – pentru că majoritatea celor reprimaţi fac parte din grupările minoritare. Activiştii civici au sărit în sus de fiecare dată, găsindu-şi rostul în acuze şi condamnări. Există un precedent celebru – cel din Los Angeles, din anii 90, când jaful generalizat la care s-au dedat bandele a fost justificat de corecţia aplicată de poliţişti unui infractor notoriu, transformat în erou de media avidă de senzaţional. Şi gangsterul de la Londra va poposi, probabil, pe vreun soclu, după ce lucrurile se vor calma. Până atunci, Anglia şi englezii plătesc preţul acestor confuzii, în care graniţa dintre protest social şi infracţiune penală e tot mai greu de definit. La fel de greu cum e şi în cazul “protestelor” antiglobalizante, devenite o veritabilă gherilă urbană susţinută ocult şi organizată tactic, cu revendicări neclare şi cu acţiuni încadrabile în codul penal.

O replică dură şi categorică – pe măsura tulburărilor produse – din partea autorităţilor ar putea avea darul să potolească un incendiu ce nu va ezita să se aprindă prin alte părţi cu aceleaşi probleme. Parisul a avut antecedente de acest fel, iar în alte mari metropole europene “multiculturalismul” a creat condiţiile necesare.