Preţul unui litru de lapte va creşte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Preţul unui litru de lapte va creşte

Social 16 August 2007 / 00:00 1328 accesări

După ce majoritatea alimentelor au fost atinse de flagelul scumpirilor, produsele lactate se adaugă şi ele pe deja prea lunga listă existentă. Astfel, românii vor fi nevoiţi să plătească, din toamnă, cu peste 10% mai mult pentru litrul de lapte. „Scumpirea se va face în noiembrie, cînd unii fermieri vor fi nevoiţi să reducă efectivele de vaci, din cauza lipsei furajelor“, a declarat Valeriu Steriu, preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL). Lăptarii spun însă că această scumpire va avea loc mult mai devreme decît anunţă oficialii, adică odată cu începerea şcolii. Motivul este acela că, în momentul începerii şcolii, cantitatea de lapte cerută la nivelul pieţei se va tripla faţă de cantitatea necesară în perioada verii. Scumpirea este pusă de preşedintele APRIL pe seama lipsei furajelor. Mai mult decît atît, spune acesta, agricultorii s-au orientat către alte culturi. Chiar şi în România, fermierii au cultivat anul acesta mai mult porumb şi rapiţă pentru biogaz decît produse alimentare de bază. Astfel, „lipsa furajelor a diminuat producţia de lapte, aducînd-o aproape la jumătate. Dacă înainte luam 20 de litri pe zi de la o vacă, acum dacă mai luăm 14 litri, avînd în vedere şi faptul că le dăm acasă completare, tărîţe şi altele“, a declarat unul dintre producători. „Dacă Guvernul va aproba propunerea noastră şi va reduce TVA-ul la 5%, putem spune că produsele lactate se vor ieftini. O reducere la 9% va tempera oarecum creşterile din această toamnă“, a explicat preşedintele APRIL, Valeriu Steriu. Importurile nu sînt nici ele o soluţie, întrucît, în cadrul Uniunii Europene, s-a înregistrat deja o scumpire remarcabilă a produselor lactate.



Ştiri recomandate

12