Preţuri corecte?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Preţuri corecte?

Sănătate 25 Iulie 2011 / 00:00 594 accesări

Premierul Boc a anunţat la postul de radio public că un obiectiv principal al Guvernului este legat de prezenţa medicamentelor în farmacii „la preţuri corecte şi prin proceduri transparente”. „Vrem ca şi în domeniul sănătăţii să punem stavilă unor proceduri care au permis acumularea, uneori nejustificată, a unor datorii în sectorul medical şi, în acest moment, fără a intra în detalii, suntem în discuţii directe şi pragmatice atât cu Ministerul Sănătăţii, cât şi cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi vom lua decizii şi pentru ceea ce înseamnă preţul la medicamente şi achiziţii în perioada următoare”, a explicat primul-ministru. Boc a anunţat că se va face o analiză a tuturor arieratelor. Mai mult, şeful statului, Traian Băsescu, a precizat că nu trebuie plătit niciun leu la arieratele la medicamente, până când nu se reglementează sistemul de achiziţii. Pe de altă parte, farmaciştii se plâng că îşi primesc banii de la CNAS cu întârzieri mult prea mari, contrar prevederilor contractuale.



12