Într-o replică celebră din filmul Filantropica, personajul jucat magistral de Mircea Diaconu îl întreabă pe „studentul” de bani gata Marius Florea Vizante: „Pot să pariez că domnul student habar n-are nici cât costă, nici cum se foloseşte acest obiect!?” – şi arată un banal bilet de autobuz. Chiar aşa! Un exerciţiu cât se poate de util, chiar şi-n zilele noastre, în ambele sensuri. Bunăoară, nu numai un „băiat de băiat” nu mai ştie, de atâta decapotabilă, cât mai e un bilet de tramvai, dar nici un pensionar amărât nu visează în ce hal s-au ieftinit croazierele pe Mediterana! Dacă mă-ntrebaţi, personal, cât mai costă o placă video „de figuri” pentru calculator, s-ar putea să-mi prind urechile, în vreme ce un puşti de liceu mi-ar da „clasă”. Există preţuri cu adresabilitate exactă, „targetată” – unele lucruri nu ştii cât costă, altele – nici nu te interesează. Dar sunt şi lucruri al căror preţ ţine de ceea ce americanii numesc „common sense”. Trebuie să ştii cât face o pâine, chiar dacă zilnic mănânci la restaurante de „fitze” – îţi mai faci dimineaţa câte un sandviş... Sau cât e un aparat de aer condiţionat, chiar dacă nu-ţi permiţi unul (măcar ştii de ce nu ţi-l permiţi - vreo zece-cincisprezece milioane, cât un salariu amărît spre mediu). În ’86, ca să-ţi cumperi un video, trebuia să-ţi vinzi maşina – acum, un DVD recorder îl iei cu mai puţin de 500 lei... În general, componentele electronice, de calculator, au ajuns la preţuri derizorii: o imprimantă color costă cât o pereche de pantofi acătării. Şi totuşi, o să mai găsiţi preţuri anormale: la medicamente, la alimente, la haine. Se spune la ştirile TV că „românii nu ştiu să cumpere şi să consume alimente eco, bio”. Dar aţi văzut cât costă?!? Sau hainele din mall-uri - costă dublu decât la Paris sau Viena! Vă imaginaţi doar cât a ajuns o simplă fiolă de apă distilată, pentru o unică injecţie?! 4 (patru) lei şi ceva, adică un euro bucata! Nu ştii, că nu cumperi zilnic – mergi la farmacie şi, pentru zece fiole de apă chioară, ţi-au zburat din buzunar zece euro, cu care, altminteri, cumperi... o sută de CD-uri înregistrabile. Şi-aşa mai departe. Un banc dinainte de ’89 vorbea despre Ştrul care, la Moscova, în Uniunea Sovietică, o ducea bine: o vacă întreagă costa doar optzeci de copeici, dar el nu se zgârcea – mai punea trei ruble şi cumpăra o ditamai găina!