Ministerul Sănătăţii (MS) intenţionează să micşoreze, de la 1 august, preţul de decontare a peste 1.400 de medicamente care se acordă bolnavilor în cadrul programele naţionale de sănătate, astfel încât să le poată asigura unui număr cât mai mare de pacienţi. Medicamentele, incluse pe lista C2, sunt necesare tratamentului unor boli cronice şi corespund la aproape 400 denumiri comune internaţionale. Măsura este cuprinsă într-un proiect de ordin aprobat ieri de ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, şi aflat în dezbatere publică. Conform proiectului de act normativ, MS intenţionează modificarea metodologiei de calcul al preţurilor de decontare a medicamentelor din lista C2, astfel încât decontarea tratamentelor necesare acestor bolnavi să poată fi susţinută, în continuare, de către autorităţile sanitare. „Medicamentele din lista C2 sunt cele pe care statul le acordă gratuit pentru bolnavii cu afecţiuni precum diabet, tuberculoză, HIV/SIDA, afecţiuni oncologice, hemofilie, transplant etc. În ultimii ani, consumul medicamentelor pentru boli cronice a crescut în raport cu fondurile pe care le avem disponibile. De exemplu, în anul 2009, consumul medicamentelor a crescut cu peste 19% faţă de 2008, iar în 2010, cu 26% faţă de anul 2009. Noua metodologie de calcul va avea ca efect scăderea preţului de decontare a acestor tipuri de medicamente incluse în programele naţionale de sănătate, astfel încât să le putem asigura pentru un număr cât mai mare de pacienţi”, a declarat Cseke. Conform MS, de la 1 august 2011, preţul de decontare al medicamentelor din lista C2 porneşte de la preţul producător aprobat prin Ordinul 75/2009 diminuat cu 15%.