„Preţuri recomandate” în piaţa Saturn

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mangalia

„Preţuri recomandate” în piaţa Saturn

Eveniment 27 Noiembrie 2012 / 00:00 721 accesări

OBOR NOU Chiar dacă municipiul Mangalia este situat într-o zonă preponderent turistică, autorităţile publice locale le pregătesc câteva surprize producătorilor agricoli din zonă. Prima dintre acestea este amenajarea unui obor pe un teren aparţinând domeniului privat al municipalităţii şi care este situat în zona Industrială (lângă Moară). Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a declarat că amenajarea oborului va începe în perioada următoare şi se va finaliza în primăvara anului viitor. „Oborul se va întinde pe o suprafaţă de 16.000 de metri pătraţi şi va fi destinat atât producătorilor agricoli, cât şi crescătorilor de animale. Amenajarea acestui obor este şi o posibilitate pentru producătorii agricoli din localităţile învecinate pentru a-şi expune produsele”, a spus Cristian Radu. Primarul a afirmat, totodată, că prin deschiderea oborului se urmăreşte şi desfiinţarea comerţului ambulant. „Mulţi dintre aşa-zişii producători agricoli, care, de fapt, sunt intermediari, îşi vând legumele şi fructele direct pe trotuar şi în zone neamenajate, fără condiţii igienice”, a spus primarul.

HALA DE PEŞTE, REDESCHISĂ Conducerea administraţiei locale a adăugat că, pentru a stârpi comerţul ambulant, Primăria intenţionează să dezvolte un plan amplu de refacere a pieţelor unde îşi vor desfăşura activitatea doar producătorii adevăraţi. În acest sens, primarul Mangaliei a spus că administraţia locală va redeschide, pe 8 decembrie, vechea piaţă Saturn, situată pe strada Rozelor, şi care a fost închisă mai bine de opt ani. „Am preluat-o, am modernizat-o, iar acum suntem pregătiţi să o redăm populaţiei”, a spus primarul. Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, piaţa Saturn va avea sectoare pentru producătorii de carne, peşte, legume şi fructe, lactate. O noutate la această piaţă este că mai mulţi producători agricoli vor practica „preţuri recomandate” la anumite produse de bază. „Am convenit cu mulţi dintre cei care îşi vor vinde produsele în această piaţă să practice preţuri reduse”, a spus primarul Cristian Radu. În plus, Primăria va reamanaja şi fosta hală de peşte din piaţa centrală a oraşului. „Hala de peşte este închisă de mai bine de zece ani, pentru că a fost pe mâna unor persoane care şi-au bătut joc de această hală. Acum, odată cu preluarea de către administraţia locală, vom investi în modernizarea halei, unde vor avea loc toţi pescarii din zonă”, a spus Cristian Radu.



12